Ultimul tren

Am uitat să avem puterea de a pierde. Majoritatea se consideră învingători într-o luptă deja abandonată.
Suntem enigmatice statui de ceară ce se topesc la prima rază de soare. Visăm la viitor dar ignorăm prezentul. Ne facem planuri dar am uitat să le ducem la final pe cele din prezent şi le lăsăm apatici pe raftul prăfuit al bibliotecii.
Visăm să avansăm în grad dar nu ne facem timp să ne vedem cu cei care ne sunt aproape.
Trăim o viaţă într-un corp străin şi ne ducem crucea pe drumul vieţii.
Uneori timpul şi natura ne pun piedică şi ne opresc pendulul existenţei noastre efemere.
Atunci ne dăm seama că am pierdut un element din puzzle-ul vieţii noastre şi nu îl vom mai putea înlocui niciodată. Suntem actori într-o sală goală, himerice prezenţe pe scena vieţii.
A-ti păsa de cineva e lucru mare. A iubi pe cineva este un lucru şi mai mare. Două enunţuri pe care le conştientizăm prea târziu şi nu ne mai sunt de nici un folos la capăt de drum.