Bucureşti. Între Laponia şi Venezia.

Bucureştiul a arătat astăzi ca două oraşe într-unu. Pe deoparte zonele înzăpezite la care soarele nu a ajuns, pe de alta băltoacele imense pe care le fereau baletând de zor pietonii.
Am regasit oraşul, dupa ninsoarea de aseară, mai alb dar şi mai murdar.
Doua antonime ce se îngemănau într-o ordine dizgraţioasă. De, suntem balcanici şi preferăm genul ala de cultură şi civilizaţie suburbană. Azi aveai doua variante să te îngropi pâna la gât în mâzgă sau să devii omul zăpezii. Ambele erau palpabile.
Am pornit din apropierea Gării de Nord, am avansat încet dar sigur spre centru cu autobuzul, în timp ce priveam spre doi tipi cum îşi protejau unicul mijloc de căldură. Am coborât la Piaţa Virgiliu hotărât să îmi încerc norocul pe jos. Pe General Berthelot era pustiu, doar cîtiva trecători se ambiţionau să lupte cu munţii de zăpadă, mai jos, înspre Cismigiu soarele exista dar era obturat de vegetaţie. În centru trebuia să te echipezi serios de munte pentru a putea avansa prin mormanele de zăpadă.
Ăsta a fost oraşul astăzi, de la trist la absurd, de la comic la tragic, de la soare la bătaia cu bulgări a lăzăristilor fericiţi că au scăpat de scoală. Zapadă şi bălţi, bucuria celor mici şi nervii întinşi la maxim ai adulţilor.