Vremuri

Suntem în 5 septembrie 1940, domnii pun la cale debarcarea lui Carol al II-lea pe la colţuri şi înlocuirea acestuia din pricină de moravuri cu Mihai I-ul, cei prezenţi se agită, dau din mâini, fumează şi iar se agită, sunt îmbracati potrivit vremii iar pălăriile le completeaza ţinuta elegantă. Totul se desfasoară ca într-un teatru al absurdului prelungindu-se până spre seară.
Pe bulevard domnii şi domniţele ies la plimbarea din fiecare seară. Ei sunt îmbrăcati în costume negre întregite de palarii de aceiaşi culoare , ele în rochii de seară tipice vremii, pe cap poarta pălării cu boluri largi asortate la rochii. Ele îi ţin pe ei de braţ, din când în când domnii îşi scot palariile în semn de respect trecând pe langă alte cupluri. Teatrele îşi deschid larg uşile iar restaurantele gem de lumea bună a timpului. La periferie în birturi zilierii în haine ponosite îşi beau rachiul contrafacut din fiecare seară alături de tovarăşii de pahar, în cuiere tronează hainele de peste zi şi nelipsitele acoperamante pentru cap diferite fată de cele ale ale mulţimii care îşi face veacul pe bulevard. Din când în cand în bodegă mai intră câte un ins ce îşi dezgoleşte capul în semn de respect pentru colegii de pahar şi barman înainte de a-şi da haina jos.
Este seară şi discuţia se prelungeşte cu mult peste ani până în anii 80.
În zorii unei dimineţi de 6 septembrie 1980 muncitorimea socialista pleacă grabită catre locul de trudă din fiecare zi, batrani, tineri, femei şi barbaţi se îngramadesc în tramvaie şi maşini ale ITB-ului sfidând legile fizicii. Hainele le sunt cenuşii iar unii dintre barbaţi poartă pe cap başti specifice muncitorilor alţii au capul dezgolit, iar cei cu un grad mai sus pălării cenusii, paltoane şi serviete.
În lumina dimineţii toţi sunt plictisiţi şi lipsiţi de orice dorinţă. Trecînd prin praful timpului toţi ajung pe 3 februarie 2010 într-un oraş îmbătrânit şi plin cu noroi, mai ceva ca vechile mahalale interbelice, lipsit de pălării şi de oamenii care să stie să le poarte iar meseriaşii care să le creeze pot fi numaraţi pe degetele de la o mână. Un bâlci al absurdului. Cineva spunea că: “Un costum fără o pălărie este ca un bostan tăiat în două”.