José Mauro de Vasconcelos evocă lumea din Rio de Janeiro. Este o metropolă prezentrată fără fard, unde luxul litoral şi jalea din favele asigură contrastul ce dau farmecul Braziliei.
Zeze, protagonistul cărţii, e un copil de cinci ani îmbarcat într-o odisee a maturizarii timpurii.Un fel de cobai ales de soartă pentru un experiment cu accente crude: pedagogia durerii. Neşansa unei sorţi mai bune îl aruncă direct în mijlocul durerii.
Baiatul vine dintr-o familie periferică unde saracia face parte din meniul zilnic, iar poznele copilariei se pedepsesc aspru. Bătaia ţine uneori loc de masă.
Neastâmpărarea vârstei e întelesă ca sabotaj şi este tratată cu sancţiuni drastice.
Zeze continuă să facă pozne, să tânjească dupa un strop de afecţiune şi să se hrănească bataie şi macinatura din boabe de cafea şi apă servită de dimineată drept lapte.
Scopul lui e să atragă atenţia că inimile largi răsar din mulţimea suferindă şi se nasc din zdrenţe, iar înfrângerile succesive nu par să-l descurajeze. Fiindca în lumea iritată şi revărsândă care îl înconjoară exista totuşi urme de prietenie: un om atent la necazurile aproapelui şi un lastar de portocal pus în rolul confidentului perfect.
Băiatul îşi acceptă soarta şi îşi lasă corpul să se preschimbe în harta durerii.
Zeze crede în continuare că se poate adăposti în mica lui construcţie imaginară din preajma lăstarului. Când însă acesta este ameninţat cu tăierea, copilul pricepe că nu mai e copil şi că examenul de maturitate a ajuns la întalnire cu aproape doua decenii mai devreme.
Carrapicho - Rebola
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu