I. Biserica Creţulescu

Considerată unul din cele mai valoroase monumente de arhitectură ale oraşului de la sfârşitul perioadei brâncoveneşti, a fost ridicată în anii 1720-1722 prin grija marelui logofăt Iordache Creţulescu şi a soţiei sale Safta, una din fiicele domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Marele logofăt a construit în vecinătatea bisericii şi un han, nu numai pentru că aşa se obişnuia în aceea vreme, dar şi pentru faptul că aici se afla, pe atunci, bariera de nord a oraşului, pe "uliţa cea mare" sau "Podul Mogoşoaiei", în locul numit pe atunci "Puţul cu zale".
Construcţia are un plan trilobat, purtând deaspra naosului o turlă sveltă, iar deasupra pronaosului, clopotniţa. Ambele sunt înzestrate cu ferestre înguste şi lungi accentuând tendinţa de verticalitate a monumentului, ceea ce se realizează prin plastica decorativă a faţadelor. Acestea sunt împărţite în două registre, cel inferior fiind ornat cu panouri dreptunghiulare, iar cel superior cu arcaturi duble, prelungi.
Intrarea în biserică se face printr-un pritvor deschis, sprijinit pe coloane înalte de piatră între care se deschid arcade simple în plin centru.
Biserica a fost restaurată în 1935 de către arhitectul Ştefan Balş.
Pictura din pridvor este cea originală, artistul fiind anonim. Pictura din interior îi aparţine lui Gheorghe Tăttărescu, fiind realizată în anul 1860.
Biserica a fost reparată între anii 1942-1943, fiind serios afectată de cutremurul din 1940.
Biserica a mai suportat încă trei renovări: după cutremurul din 1977, după revoluţia din 1989, si ultima a fost începută în 1996 şi a durat până în 2003, atunci când s-a făcut o eroare tehnică şi pictura veche a fost partial distrusă.