
Încă un actor s-a retras în lumea magică a teatrului. Refuză să mai apară la televizor şi în ziare scârbită de aprecierea pe care o primeşte. Nu mi se pare normal ca actorii de geniu să fie puşi pe acelaşi palier cu scursurile societăţii.
Ţara asta este anormală şi îţi aruncă cuvintele precum nişte pietre, dacă nu ai fustă scurtă şi mintea şi mai scurtă, rişti fii trecut în rezervă.
Nu am să înteleg niciodată cum un actor cu atâtea premii este dat la o parte.
La 80 de ani si jumătate este mai inteligentă decât un tânăr actor şi are o forţă de muncă mai mare decât o actriţă ieşită de pe băncile facultăţii. Este din generaţia care nu făcea grimase atunci când primea un rol mic şi care venea şi încă mai vine la teatru cu cel puţin o oră înainte de a începe piesa pentru a intra în atmosfera spectacolului.
Dacă ar fi fost în altă ţară valorile din teatru ar fi trăit decent. La noi fac foamea şi sunt forţaţi să accepte producţii deplorabile alături de personaje care nu sunt bune nici ca figuraţie. Cum se spunea într-o piesă: “tara asta este plină de domni şi tovarăşii nu au nimic împotrivă”.




Vorbim din ce in ce mai des la timpul trecut despre mari actori. Fara sa ne dam seama suntem din ce in ce mai tristi si mai singuri si mai lipsiti de valori, de valori in sensul de dictionar explicativ...
RăspundeţiŞtergere@MF. Eu încă mai am speranţa că va apărea un nou Ferdinand ce va face ordine de sus până jos...
RăspundeţiŞtergere