Cartea de luni (X) [Florile răului (Les fleurs du mal)]

În 1857, Auguste Poulet-Malassis publică prima ediţie din Les fleurs du mal.
Baudelaire era atât de îngrijorat de calitatea tipăriturii încât închiriază o cameră lângă tipografie pentru a putea supraveghea apariţia cărţii.
În luna august, are loc procesul "Florilor răului" cu un rechizitoriu susţinut de acelaşi procuror care în anul precedent se ocupase de "Madame Bovary".
Poetul şi editorii sunt condamnaţi, şase dintre poeme care descriau lesbianismul şi vampirismul sunt scoase cu forcepsul din carte.
Baudelaire se încăpăţânează să fie contra sistemului şi adaugă încă 36 de poeme în editia a doua. De data aceasta este susţinut de Gustave Flaubert şi Victor Hugo, aceştia îi laudă poemele. Flaubert îi scria lui Baudelaire: "Aţi găsit o cale de a injecta o nouă viaţă Romantismului, sunteţi diferit de toţi, şi aceasta e cea mai mare calitate".
Inspiraţiile poetului vin din viaţa Parisului, din periferiile nefardate, de la prostiuate şi ocnaşi.

Mai jos este poezia care dă numele cărţii:

Vii din înalte ceruri sau ieşi din adâncime,
O,Frumuseţe?Reaua şi buna ta privire
Împrăştie de-a valma şi fericiri şi crime,
De aceea tu cu vinul te potriveşti la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;
Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;
Şi când reverşi miresme de-amurguri cu furtună
Se face laş eroul,vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru?Cobori din lumi stelare?
Destinul ca un câine de poala ta se ţine;
Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;
Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;

Calci peste morţi de care îţi râzi cu mult dispreţ;
Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate
Nu-i cel mai slut, şi-Omorul e un breloc de preţ
Pe pântecul tău săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine,lumânare,
Slăvindu-te drept torţă când a început să ardă.
Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare
Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,
O,Frumuseţe! monstru naiv şi fioros!
Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie
Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios?

Sirenă rea sau înger, drăcească sau divină,
Ce-mi pasă când tu - zână cu ochi de catifea,
Mireasmă, ritm, lucire, o!singura-mi regină!-
Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?