Cultura în lanţuri

Vasile Ionescu s-a născut la 19 decembrie 1898, în familia unui funcţionar, absolvent al Şcolii Militare şi al Facultăţii de Drept (1924), îşi începe în 1930 cariera administrativă în Societatea Română de Radiodifuziune, ajungând în 1936 director general al instituţiei.
Ajunge să fie implicat în evenimentele vremii. În 1939, opreşte emisia şi îi arestează pe legionarii înarmaţi care pătrunseră în clădirea Radioului pentru a anunţa la microfon asasinarea primului-ministru Armand Călinescu, la 23 august 1944 asigură înregistrarea Proclamaţiei regale şi difuzarea acesteia către ţară.
În timpul guvernării legionare a fost silit să demisioneze, revine apoi în funcţie.
Apariţia comuniştilor a însemnat pentru Vasile Ionescu începutul unei prigoane care va continua sub diverse chipuri până la moartea sa, în 1978.
Se declanşază o adevărată campanie de presă în toamna lui 1944, fiind denumit de către comunişti “criminal de război”.
În 1945, este arestat şi condamnat peste noapte la 13 ani de carceră, fiind plimbat prin diverse închisori pentru a i se pierde urma, executaţi la: Malmaison, Caracal, Jilava, Aiud sau Gherla.
Este amnistiat în 1964. Ajunge zilier şi apoi maistru de şantier.
În 1968, în plină perioadă de “bună dispoziţie”, a PCR, acceptă propunerea Institutului de Istorie, pentru a îşi redacta memoriile.
Acesta la presiunea cadrelor securităţii îşi falsifică o mare parte din memorii. Declară aşa: "N-am fost înregimentat în vreun partid politic niciodată, pentru că n-am făcut politică. Am fost credincios factorului constituţional - permanenţa ţării - simbolizat prin Rege."
Un manuscris păstrat mult timp în sertar şi scris în 1974, vine ca o completare la cel vechi, aici sunt descrise ororile la care a fost supus în temniţele comuniste.
Datorită acestui manuscris îi sunt puse microfoane în casă şi cadrele Securităţii îi fac 400 de note informative, ce însumează 10.000 de file.