Flori de cireş

Aveam un prieten în copilărie căruia îi plăceau florile de cireş. Ghinionul lui a fost că părinţii îi plantau alţi arbori în curte şi nu ce ar fi vrut el.
Ne invidia pe noi pentru că aveam visul sub nas şi în acelaşi timp ne compătimea pentru că nu ştiam să apreciem ce avem… Din politeţea prietenească nu ne spunea.
Au trecut anii peste noi şi ne-am disipat în patru zări precum păsările atunci când toamna ne bate în geam.
El a ajuns peste graniţă să admire ce au vecini şi să îşi penseze amintirea din copilărie cu propriul cireş. Noi am ajuns fiecare prin nebănuite cotloanele ale lumii, ne-a rămas să visăm la unul dintre simbolurile copilăriei ascunşi după amintiri…