

Pe Constantin Bălăceanu Stolnici, l-am văzut pe Calea Victoriei, şi m-a impresionat prin aura pe care o are. Este ultimul “apostol” aflat pe plaiurile noastre.
Nu am reuşit să îl abordez decât cu celebrul: “Vă rog frumos, pot să vă fac şi eu…?”, mai mult nu am putut să fac din cauză că mi-a fost teamă să nu greşesc cu ceva…
A acceptat cu o simplitate dezarmantă, dacă ar fi fost mai mulţi ca dumnealui sigur astăzi istoria ar fi fost mai săracă cu două războaie mondiale.
I-am mulţumit la final şi domnia sa mi-a întors cu un mulţumesc pe care l-am simţit cald şi venit din suflet…
Dacă aţi avut vreodată ocazia să intraţi într-o bibliotecă în care erau cărţi rare aţi fost fericiţi, eu am fericirea mea, pentru că am reuşit să văd o carte vie ce este scrisă cu nestemate şi care trece pe lângă noi şi nu ne trage de mânecă să îi acordam atenţia pe care o merită unul dintre pionerii neurociberneticii în România.




Ce poze de album i-ai tras...la propriu...
RăspundeţiŞtergereCa să i le dai, îl găseşti în fiecare duminică la slujbă, la o biserică bucureşteană unde este considerat ctitor...
Pot sa te invidiez un pic? :D
RăspundeţiŞtergereNorocosule! :-)
RăspundeţiŞtergereNOROCOSULE !!!!!!
RăspundeţiŞtergereQuite a personage, he had the wisdom look!
RăspundeţiŞtergere@Cătălin. Le păstrez pentru mine... :p
RăspundeţiŞtergere@Arcadia. Poţi şi mai mult... :)
@Veronique. Merci. :)
@Ema. Mulţumesc. :)
@Carraol. Is one of the peaks in România culture...
... potrivite cuvinte pentru aceste clipe pretioase....
RăspundeţiŞtergeretoata aprecierea mea!
@Doina. Mulţumesc pentru vizită.
RăspundeţiŞtergereMă simt fericit pentru că am avut ocazia să fiu alături de unul dintre urmaşii familiei Bălăceanu, fie şi pentru câteva zeci de secunde.
Paşte fericit!