luni, 10 mai 2010

Cartea de luni (XIV) [Caietele lui don Rigoberto]



Este una dintre cele mai bune cărţi ale lui Llosa.
Continuare a Elogiului mamei vitrege aceasta carte este înca o demonstraţie a eleganţei cu care scrie Llosa.
Autorul construieşte acest roman pe mai multe planuri. Punctul central al său este relaţia dintre don Rigoberto şi soţia sa Lucrecia, o relaţie care se desfasoară acum mai mult în planul imaginarului. Fiecare primeşte scrisori anonime pe care le preseupune a fi de la celălalt şi îşi construiesc, pe baza lor, o lume de vise şi plăceri imaginare care îi ajuta să ignore şi să suporte realitatea amară de a fi separaţi.
Don Rigoberto se scufundă în caietele sale cu citate şi însemnari şi colecţia sa de gravuri pe când Lucreţia se sufocă de remuşcari dar şi dorinţe pe care nu le poate înfrana.
Don Rigoberto, aflat la vârsta de 50 de ani, traversează perioada dureroasă după separarea de mult adorata lui soţie, dona Lucrecia.
După separare, dona Lucrecia se mută în altă casă cu menajera ei, Justiniana, iar don Rigoberto rămâne în locuinţa conjugală, împreună cu fiul lui, Alfonso. Motivul acestei separări este unul şocant: Lucrecia s-a culcat cu fiul său vitreg. Ca şi cum acest lucru n-ar fi destul de grav, Fonchito este minor, mai exact, are undeva în jurul vârstei de 13-14 ani. O relaţie uşor perversă şi aproape incestuoasă între micul drăcuşor şi dona Lucrecia se derulează în sufrageria acesteia.
Micuţul Fonchito are o obsesie dusă atât de departe, încât se crede reîncarnarea lui Egon Schiele, pictor austriac. Llosa i-a scris practic biografia acestuia prin poveştile pe care băiatul i le înşiră mamei vitrege, atât despre viaţa lui Schiele, cât şi despre opera sa.
Structurat pe mai multe capitole şi subcapitole, romanul pare să fie o înşiruire de fantezii sexuale care n-au nici o legătură una cu alta. Apoi tot felul de scrisori netrimise, scrise de Rigoberto, ba pentru un rotar, ba pentru un cititor al revistei Playboy, ba pentru nişte organizaţii ecologiste. Vizitele lui Fonchito şi biografia lui Schiele alternează cu scurte pasaje cu care habar n-ai ce e până nu ajungi la Epilog, care le lămureşte pe toate.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu