miercuri, 19 mai 2010

Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia a XVII-a



Cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se va desfăşura în perioada 28 mai – 6 iunie 2010 şi va avea tema „Întrebări” / “Questions”.
Cel mai important festival anual de artele spectacolului din România şi al treilea ca amploare şi importanţă din lume, propune un program care aduce la Sibiu participanţi din 70 de ţări şi prezintă 350 de evenimente ce se desfăşoară în 66 de spaţii de joc, aşteptând zilnic 35 000 de spectatori.
Actuala ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu găzduieşte spectacole ale unora dintre cei mai importanţi şi apreciaţi regizori de teatru de pe scena internaţională, oferind publicului din România şansa de a vedea producţii de excepţie. Odin Teatret (Danemarca) prezintă la Sibiu, în cadrul unui eveniment special, două spectacole ce poartă semnătura reputatului regizor italian Eugenio Barba: „Închisoarea de oase” şi „Odă progresului”. Schauspielhaus Zürich (Elveţia) împreună cu Teatro Garibaldi di Palermo (Italia).
Deutsches Theater Berlin (Germania) aduce la Sibiu povestea lui Popriscin într-un spectacol după una dintre cele mai cunoscute nuvele ale lui Gogol.
Transversal Theater Company (Statele Unite / Olanda) vine cu o provocare la adresa codurilor cavalereşti ale regelui Arthur şi ale Cavalerilor Mesei Rotunde în spectacolul „Cavalerul Verde”.
Levan Tsuladze revine la Sibiu cu Basement Theatre (Georgia) pentru a prezenta publicului de aici „Faust” de Johann Wolfgang von Goethe, într-o formulă ce se remarcă prin originalitate.
Una dintre cele mai apreciate companii japoneze de teatru experimental, Yamanote Jijosha, revine la Sibiu în 2010 pentru a prezenta propria versiune a textului clasic „Oedip rege” de Sofocle, folosind tehnica de interpretare numită Yojo-han.
Un alt eveniment special îl reprezintă prezenţa la Sibiu a Quanzhou Marionette Troupe (China), trupă a cărei păpuşari folosesc o tehnică tradiţională veche de peste 2 000 de ani şi mânuiesc marionete cu până la 36 de sfori.
Programul acestei ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu va cuprinde, pentru prima dată în istoria unui festival din România, o secţiune de patrimoniu în care au fost incluse cele mai reprezentative spectacole ale Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu.
Spectacolele de teatru-dans ocupă şi în acest an o poziţie importantă în programul Festivalului de la Sibiu.
Spectacole de stradă uluitoare, spectacole de instalaţii sau itinerante, cu elemente de circ, exploatând aerul, apa sau focul, vor anima, din nou, timp de zece zile, centrul istoric al oraşului.
Pe toată perioada festivalului vor avea loc lansări de carte, spectacole-lectură şi conferinţe, care vor aduce la masa de discuţii personalităţi marcante ale lumii culturale naţionale şi internaţionale precum Eugenio Barba, George Banu sau Pippo Delbono. De asemenea, cea de-a XIII-a ediţie a Bursei de Spectacole se va desfăşura în perioada 3 – 6 iunie.


PS: Informaţiile aparţin organizatorului. Eu doar vă arăt un festival care nu vă ia banii din buzunare şi vă dă în schimb cultură.

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu