Cişmigiu 24-25 august 1944

După evenimentele de la 23 august 1944, negocierile cu România nu mai aveau sens, pentru că sovieticii ocupaseră ţara cu largul concurs al guvernului improvizat de regele Mihai I, guvern care de fapt nici nu a condus ţara, încă în noaptea de 23 - 24 august 1944 cei din guvern fugind la Dobriţa, Gorj, de unde s-au întors abia pe 13 septembrie 1944 şi au depus jurământul constituţional.
Avea dreptate Iuliu Maniu, însă prea târziu, constatând că textul Armistiţiului nu corespundea cu cel anterior negociat, condiţiile "de atunci erau neasemuit mai favorabile decât cele de acum. Suntem mici, suntem slabi, am făcut o politică catastrofală, conducătorii ţării noastre de până acum au mers cu ochii închişi, ne-au dus în toate privinţele în situaţii absolut imposibile şi comisia trimisă de noi la Moscova nu putea face altfel decât să semneze". Un armistiţiu cu fundul gol. Într-o Românie decapitată, cu o armată care lupta împotriva fostului aliat german şi era dezarmată şi arestată de noul aliat sovietic, noii ocupanţi acţionau discreţionar.

Monumentul din Grădina Cişmigiu reprezintă lupta surdă a celor ce au fost aduşi să apere un oraş asediat de către avioanele germane.
Au fost ultimii ce au ţinut piept duşmanului venit din aer.
Capitala lupta în acele clipe pentru supravieţuire şi a fost ajutată cu succes de către Jandarmii aduşi tocmai de Şcoala de Subofiţeri din Drăgăşani. Ei au apărat centrul oraşului şi zona Cişmigiu.

În cinstea lor s-a dezvelit o placă comemorativă dar şi un monument.
Aşa cum era de aşteptat placa pe care sunt trecute toate numele celor căzuţi în marea luptă din 24 – 25 august 1944, este ascunsă în spatele monumentului. Treabă tipic ciobănească, probabil or fi neamurile lui Bucur.
Dacă ar fi după mine ar rămâne doar placa comemorativă pentru că este un simbol demn pentru ce s-a întâmplat atunci.
Monumentul este simbolul kitsch-ului ce a invadat arta în ultimul timp. Dacă mă chinuiam puţin puteam să îmi aranjez freza uitându-mă la el.