Legenda trandafirilor

Poveste populară din Albania

“Cândva, demult, un împărat şi o împărăteasă aveau o singură fată, care era atât de frumoasă, şi înţeleaptă. Copila era atât de fericită, că râdea toată ziua. Întreg palatul, grădina cu pomii şi cu frunzele lor, toate se legănau şi se scuturau de râsul vesel al prinţesei. Şi avea un râs memaipomenit de frumos. Un râs sănătos şi plăcut urechilor, asemenea clinchetului de clopoţel, asemenea şoaptelor vântului ce se strecoară printre frunze.
Într-o zi împărăteasa muri şi odată cu moartea ei se stinse şi voioşia prinţesei. Curând muri şi împăratul şi jalea cuprinse inima copilei.
Nu trecu multă vreme şi focul mistui palatul până în temelii. Rămânând singură şi sărmană, prinţesa puse pe ea nişte straie sărace, luă un toiag în mână şi părăsi plângând locurile dragi unde-şi petrecuse copilăria fericită.
Şi atunci, se întâmplă o minune: din prima lacrimă vărsată pe pământ răsări pe dată un trandafir înalt, frumos. Şi tot aşa, din lacrimile multe pe care le vărsă, răsăriră trandafiri după trandafiri. Şi cum plânsul ei nu mai conteni, în drumul ei nesfârşit, trandafirii înfloriră până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii…
Într-una din zile, obosită şi tristă, prinţesa ajunse în cetatea Ispahanului din îndepărtata Persie. Acolo se opri, se aşeză pe o piatră şi plânse trei zile în şir fără contenire. Aşa se face că Ispahanul este oraşul cu cei mai frumoşi trandafiri din lume.
În cea de a treia zi a pribegiei sale, nefericita prinţesă se stinse de durere, iar trupul ei plăpând se prefăcu într-un trandafir neasemuit de frumos. Şi de atunci trandafirii împodobesc pământul cu frumuseţea lor…”