vineri, 12 noiembrie 2010

Biserica Sf. Mc. Ecaterina Belvedere


Parorhia a fost înfinţată în anul 1929. Biserica a fost construită între anii 1934 – 1940.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 25 octombrie 1934 de către primul patriarh al României, Miron Cristea, în prezenţa membrilor Conducerii Manufacturii Tutunului şi a Căilor Ferate Române.
Lucrarile de construcţie au fost finalizate în anul 1940 cu excepţia mobilierului, catapetesmei, picturii şi a dotărilor din biserică.
Biserica Belvedere are hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-29 iunie şi Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina-25 noiembrie.
Actele de donaţie ale bisericii au fost distruse în timpul bombardamentelor din 7 mai 1944.
Este situată în partea de nord-vest a capitalei, pe malul stâng al Damboviţei, în mijlocul cartierului Regie în apropriere de stadionul Sportul Studenţesc.
Alături de Catedrala din Timisoara şi cu Biserica Elefterie din Bucureşti sunt apreciate ca opere de arhitectură foarte rare potrivit cărţii Arhitectura pe teritoriul României – Editura Academiei 1982, pag. 580, Profesor Grigore Ionescu.

1 comentarii: