Îngerii morţii

Am scris această poezie când sistemul sanitar încă funcţiona, deşi auzisem de cazul Directorului de pe secţia de Neurologie de la Colentina care ceruse în acel an familiei unui pacient 1.000 de dolari pentru o operaţie ce necesita extirparea unei tumori. Familia aflată cu pacientul în stare critică şi ameninţată cu decesul rudei a plătit suma.
Astăzi sistemul este el însuşi în stare critică şi doar aparatele îl mai susţin.

Mai jos vă pun acea poezie, aşa scriam atunci, dacă consultaţi arhiva dând click pe eticheta din josul postării o să comparaţi cu ce scriu acum şi o să vedeţi evoluţia sau involuţia mea...:

Îngerii morţii


Voi pe doctori ia-ţi închis la nebuni
În rezerve fără de de ferestre
Şi le-aţi dat să mănânce tăciuni
Uitând de a lor zestre

Iar nebunii au ajuns medici
Cu gândirea lor fără de vreme
Şi acum ne ţin predici
Vrând viaţa celor ucişi înapoi să o cheme

Prin ei totul s-a prăbuşit
A rămas în urmă praf şi ruină
Totul a fost bun dar s-a sfârşit
Când au vrut viaţa în palmă să o ţină

Încă puţin şi am murit…
Timpul o să se oprească şi nu va mai cerne secunde
Cu voi pacienţii o să piară
Bucuraţi-vă, frigul oasele nu le va mai pătrunde…


PS: Această poezie a fost scrisă pe data de 27~X~2002

© Costea Mircea