Scrise de alţii (IV) Ciprian (...)

Păşesc singur pe cioburi încinse de soare,
Încet, dar sigur, lumea mea moare.
Totul se mişcă absurd de încet,
Nimic nu contează, nimic nu e drept.

Ruinele lumii se văd pretutindeni,
Măreţe oraşe, acum sunt pustii.
Mireasma morţii se simte în aer,
Dezgust, putrefacţie, extinctie… prostii.

M-am săturat ca bezna să mă-mbie,
Nu e decât o vesnică nebunie.
Un gând nefast al distrugerii noastre,
O operă neagră sculptată în oase.

Spulberări si rafale de ură crescândă,
Domină a ta lume ce încet se scufundă.
Minciuna devine crezul suprem…
Eternă cădere în eternul blestem.

CraSh (13.06.2007)