luni, 13 decembrie 2010

Cartea de luni (XLV) [Faust]


Johann Wolfgang von Goethe a scris o carte remarcabilă numită Faust.

În camera de studiu a lui Faust, câinele acestuia se transformă în Mephisto. În momentul acela Faust se hotărăşte să facă o înţelegere cu diavolul. Mephisto îi îndeplineste toate dorinţele pe care le are Faust atat timp cât diavolul este pe pământ, în schimb Faust a promis că îl va servi în Iad.
În perioada în care Mephisto îl serveşte pe Faust, acesta este fericit cu absolut tot ce îi oferă diavolul şi va dori ca timpul să rămână pentru totdeauna în locul acela plin de desfrânări.
Diavolul doreste ca Faust să semneze un pact cu propriul sânge, Faust se plânge că Diavolul nu are încredere în cuvântul său de onoare. La final Mephisto câştigă şi Faust semnează pactul cu o picatură din propriul sânge. Faust are de făcut câteva călatorii apoi se întalneşte cu Margaret. Faust se simte atras de aceasta şi împreună cu cateva bijuterii şi cu ajutorul Diavolului o aduce pe Margaret în braţele lui.
Faust o seduce pe Gretchen, iar aceştia au o relaţie. Mama lui Gretchen moare datorită otrăvii administrată de Gretchen deoarece aceasta vrea să obţină puţină intimitate pentru ea şi Faust.
Gretchen descoperă că este însărcinată. Fratele lui Gretchen îl acuză pe Faust şi îl provoacă, acesta moare pentru că Diavolul în protejază pe Faust. Gretchen îşi îneacă copilul din flori şi este condamnată pentru omor. Faust încearcă să o scape pe Gretchen de la moarte, încercând să o scape pe aceasta din închisoare. Aflând că nu poate să o scape, Faust şi Diavolul fug din închisoare, moment în care din ceruri se aude o voce care le spune acestora că Gretchen va fi salvată.
Faust se trezeşte într-un tinut al zânelor, pentru a iniţia noi cercuri de aventuri şi de propuneri. Piesa are cinci acte, relativ izolate unele de celelalte, fiecare dintre ele având teme diferite.
În final Faust ajunge în Rai, din cauză că pierduse numai jumătate din pariu.
Pe tot parcursul părţii întâi, Faust ramane nesatisfăcut; concluzia tragediei şi rezultatul pariului este dezvălui în partea a doua . Prima parte repezintă „lumea cea mica” şi toată acţiunea are loc în camera de studiu a lui Faust, în partea a doua acţiunea se petrecere în exterior: „în lumea cea largă”.

Charles Gounod - Vals din Faust

4 comentarii:

  1. Costea,
    foarte cool pentru a vă aduce de
    isterie "Faust", aici pe blog!
    Este o carte foarte important,
    deoarece a marjei de multe teorii
    şi psihologice şi culturale sensuri!
    felicitări pentru alegerea ta!
    o imbratisare

    RăspundeţiŞtergere
  2. A dramatic "tragic play" ... Faust ...
    I remember reading some parts of it in Chinese translation long time ago...

    RăspundeţiŞtergere
  3. Costea, saga frumos de Faust. Imi place muzica. Multumesc pentru dragoste din toate timpurile.
    Kiss şi saptamana buna

    RăspundeţiŞtergere