vineri, 31 decembrie 2010

Fetiţa cu chibrituri


de Hans Christian Andersen

Era frig cumplit şi se făcea noapte. Era cea din urmă noapte a anului, noaptea de Anul Nou! Pe frigul şi pe întunericul acesta mergea pe stradă o fetiţă săracă, desculţă şi cu capul gol. Avusese ea pantofi când plecase de-acasă, dar ce folos! Erau prea mari pentru dânsa; îi purtase mai întâi mama ei şi fiindca erau asa de mari, fetiţa i-a pierdut când s-a grăbit să treacă strada, din pricină că tocmai veneau în goană două trăsuri. Un pantof nu-l mai găsise, iar pe celalalt l-a şterpelit un baieţaş; zicea că are să-l facă leagăn când are să aiba şi el copii. Şi acum săraca fetiţă mergea desculţă şi picioruşele ei erau vinete de frig. Ducea într-un şorţ vechi o mulţime de cutii de chibrituri şi o cutie o ţinea în mână. Toată ziua umblase aşa şi nu-i dăduse nimeni nici măcar un banuţ. Şi acum era ostenită, flămândă şi pe jumătate îngheţată de frig. Fulgii cădeau şi se prindeau de părul ei lung şi bălai care-i atârna frumos în cârlionţi pe umeri – dar ea numai la frumuseţe nu se gândea! Nu mai putea de oboseală şi s-a aşezat într-un ungher între două case; una era mai ieşită în afară, aşa că între cele două era un cotlon. Fetiţa s-a ghemuit strângându-şi picioarele sub dânsa, dar tot frig îi era. Acasă nu îndrăznea să se ducă fiindcă nu vânduse nici o cutie de chibrituri şi nu căpătase nici un banuţ. Tatăl ei avea s-o bată; dealtfel şi acasă era frig, pereţii erau sparţi şi cu toate că astupase crăpaturile cu paie şi cu zdrenţe, vântul tot răzbatea înăuntru. Mâinile îi erau aproape ţepene de frig. Un chibrit ar fi straşnic acum; ce-ar fi să scoată unul, să-l aprindă şi să-şi încălzească degetele? A scos un chibrit şi l-a aprins. Ce frumos ardea! Era o flacără caldă şi limpede ca o lumânărică, o minunată lumânărică. Şi deodată fetiţei i s-a părut că şade în faţa unei sobe mari de tuci, cu picioarele de alamă şi cu tacâm de alamă; în sobă era un foc zdravăn şi fetiţa îşi atinse picioarele să şi le încalzească dar flacăra se stinse şi soba pieri iar fetiţa se trezi ţinând între degete chibritul ars. A mai aprins unul şi iar s-a făcut lumină. Zidul, acolo unde era luminat, s-a făcut străveziu ca un geam. Pe geam fetiţa văzu o odaie cu masă pusă; pe faţa stralucitor de alba erau farfurii de portelan şi în mijloc, pe o farfurie, era o gâscă friptă umplută cu prune şi mere din care ieşeau aburii.
Şi ce era mai minunat decât toate, gâsca a sărit din farfurie, a început să umble pe jos, legănându-se, cu furculiţa şi cu cuţitul înfipte în spate, şi s-a îndreptat chiar către fetiţa. Dar deodată chibritul s-a stins şi n-a mai rămas decât zidul gros şi rece. A mai aprins un chibrit. Şi deodată s-a văzut stând lângă un pom de Crăciun. Era mai mare şi mai frumos decât acela pe care-l zărise pe geam la negustorul cel bogat. Pe crengile verzi erau o mulţime de lumânări aprinse şi erau agăţate poze colorate ca acelea din vitrinele magazinelor. Fetiţa a ridicat braţele în sus şi chibritul s-a stins.
Lumânările s-au înălţat tot mai sus şi deodată fetiţa a vazut că nu mai erau lumânări, erau stelele sus pe cer; una din ele a cazut, lăsând în urma ei o dâră de lumină. Acum moare cineva! A zis fetiţa. Bunica ei, singura fiinţă de pe lume care o iubise şi pe dânsa şi care acum era moartă îi spusese odată: „Când cade o stea se urcă un suflet la cer.” Fetiţa a mai aprins un chibrit şi flacăra a făcut lumină de jur-împrejur; şi în lumina strălucitoare s-a ivit bunica, strălucind şi ea, cu zâmbetul ei bun şi bland. Bunicuţa! A strigat fetiţa. Ia-mă, ia-mă cu tine! Ştiu că ai să pleci şi tu când se stinge chibritul, tot aşa cum a plecat şi soba cea caldă, şi gâsca cea friptă, şi pomul cel frumos! Şi repede a aprins şi celelalte chibrituri care mai erau în cutie, fiindcă voia s-o mai tină pe bunică-sa, să nu plece. Şi chibriturile au dat o lumină aşa de mare, că se vedea mai bine decât ziua. Niciodată nu fusese mai frumoasă bunica; a luat-o în braţe pe fetiţă şi amândouă s-au înalţat în stralucire şi bucurie şi fetiţei acum nu-i mai era frig şi nici frica; era în cer.
A doua zi de dimineaţă, în ungherul dintre cele două case, fetiţa cu obrajii roşii şi zâmbet pe buze zăcea moartă, degerată de frig, în cea din urmă noapte a anului.
Zorii Anului Nou s-au ridicat deasupra trupuşorului mort, lângă care erau împraştiate o mulţime de cutii de chibrituri, una din ele cu toate chibriturile arse. A vrut să se încălzească; ziceau oamenii. Dar nimeni nu ştia ce frumuseţi văzuse ea şi în ce strălucire intrase şi ce bucurie mare îi adusese Anul Nou!

PS: Un an nou frumos! 2011 fericit!

23 comentarii:

  1. am plans citind-o cand eram mica...si acum ma simt din nou o fetita...

    RăspundeţiŞtergere
  2. @Pandhora
    Şi mie îmi place povestea asta....

    RăspundeţiŞtergere
  3. Good morning from Athens!

    A wish for a happy and healthy New Year
    and thank you for your friendship.
    Monika

    RăspundeţiŞtergere
  4. @Bitch
    A happy new year!
    And I thank you for your friendship!

    RăspundeţiŞtergere
  5. un An Nou care sa-ti aduca ce ti-a lipsit si ceva in plus :)
    la multi ani si sper sa ne citim cu aceeasi placere si in 2011 !

    RăspundeţiŞtergere
  6. Costea,
    A familiar and beautiful story which I read it in Chinese. Thanks for the memories in 2010.

    黄清华 WongCW

    RăspundeţiŞtergere
  7. I love Hans Christian Andersen some of his adult stories were bizarre I think thats why I liked his work so much!!!
    Happy New Year!!!

    RăspundeţiŞtergere
  8. I wish you a happy 2011, Costea.
    A big warm hug for the end of this year.
    THANKS A LOT, for all your comments on my blog.
    I read you soon.
    :)
    Felisa

    RăspundeţiŞtergere
  9. I forgot to say, that this tale is very very beautiful, thanks for share.
    Felisa

    RăspundeţiŞtergere
  10. Îţi doresc un an minunat, cu zilnice motive de bucurie, cu oameni buni şi inimă împăcată!
    La mulţi ani!

    RăspundeţiŞtergere
  11. Mulţumesc frumos!Un an nou plin îţi doresc!

    RăspundeţiŞtergere
  12. La Multi Ani!!!! 2011 sa fie asa cum iti doresti!!!!

    RăspundeţiŞtergere
  13. un 2011 plin de realizari si multe bucurii ... La Multi Ani

    RăspundeţiŞtergere
  14. !!!! FELIZ AÑO 2011, CON SALUD, PAZ Y UNIÓN FAMILIAR, QUE DIOS TE MANDE MUCHAS BENDICIONES ÉSTE NUEVO AÑO !!!!!

    RăspundeţiŞtergere
  15. Anul 2010 se duce. Sa se duca, noi sa fim sanatosi si sa avem amintiri bune!Asa ca, daca tot vine 2010, sa-l primim, ca fix peste un an o sa avem amintiri si cu el. Amintirile din 2012 sa fie extraordinare! La multi ani!

    RăspundeţiŞtergere
  16. Poveștile ne fac viața mai curată!Trezesc copilul din fiecare.Ai avut o idee minunată!
    La mulți ani cu inimi calde!!

    RăspundeţiŞtergere
  17. M-ai făcut să zîmbesc. Am recitit cu plăcere.
    Merci de trecere pe la mine prin blog.

    Un an nou fericit! Să ai parte de tot ce îţi doreşti!

    maricica

    RăspundeţiŞtergere
  18. La mulţi ani, multe bucurii şi realizări!!

    RăspundeţiŞtergere
  19. I wish you a happy 2011, Costea!
    hugs.

    RăspundeţiŞtergere