Iarna

Iarna a acoperit pământul
Şi acum bate iară vântul
Fulgii cad acum din cer
Într-un infinit mister

Frigul a înghetat natura
De îti îngheaţă chiar şi gura
Vântul bate în rafale
Numai satul îi stă în cale

Casele parcă sunt aşezate
La un loc acum toate
De o mână parcă puse
Într-un joc anume prinse

Vântul a încetat acum
Să mai bată în a lui drum
Doar zăpada încă curge
Şi natura ea o ninge

Liniştea-i netulburată
Şi inundă zarea toată
Cuprinzând-o în mister
De aici şi până la cer

A încetat acum să ningă
Totul pare ca o oglindă
Ceasul parcă a stat în loc
Nu mai ninge chiar deloc

Şi din departare în drum
Nişte puncte apar acum
Sunt copii ce vin încoace
Vin la vale să se joace

Preschimbând liniştea pustie
Într-un glas de bucurie
Clipele sunt infinite
Toate par nebănuite

Începe acum săniuşul
Se încinge derdeluşul
Au uitat acum de frig
Totul pare infinit.


Dar e iarnă, un mister,
Şi afară iar e ger
Noaptea încet se lasă acum
Îsi croieste iară drum.

A început din nou ninsoarea
Vântul bate iar cărarea
Noaptea stăpânire a pus
Şi întreg satul a apus.


PS: Această poezie a fost scrisă pe data de 01~II~2001. Este prima poezie scrisă de către mine. Aveam pe atunci multe influeţe şi mă apropiam cu paşi mari de vârsta de nouăsprezece ani.

© Costea Mircea