Monumente în pericol (IX) Fabrica de bere Bragadiru

În 1866, Iancu Stefanescu îi lasa lui Dumitru Marinescu Bragadiru întreaga afacere după ce mulţi ani Bragadiru a fost ucenicul lui Ştefănescu, acesta cărând apă cu cobilita din Dambovita pentru racheria lui Stefanescu.
Dumitru Marinescu Bragadiru reuşeşte să intuiască în timpul Războiului de Independenţă nevoia ţării de alcool şi ia pe datorie de la greci rachiu pentru soldaţii români şi spirt pentru spitale. În scurt devine al doilea om ca bogăţie din România.
În 1877, la 35 de ani, reuşeşte să cumpere un teren de 10 hectare cuprins azi între Calea Rahovei şi bulevardul George Cosbuc, unde ridică cea de-a treia fabrică de bere din Bucureşti, făcându-le concurenţă singurilor producători de la acea vreme: nemţii Luther şi Oppler.
Ziarele vremii scriu că în 1901 fabrica lui Bragadiru avea dotări de ultimă oră şi producea peste trei milioane de litri de bere, comparativ cu numai două milioane cât scoteau fabricile nemţilor. Fabrica respecta normele occidentale ale vremii fiind a treia din Europa ca producţie de bere.
Bragadiru a donat Primăriei din Bucureşti două hectare din terenul lui pentru construirea Bulevardului Coşbuc de azi, şi a construit pe cheltuiala lui primele linii telefonice din România, cu stâlpi de telegraf ce făceau legătura între fabrica din Bucuresti şi moşia de la Bragadiru.
Bragadiru a refuzat să intre în politică, în ciuda ofertelor ce i s-au făcut de-a lungul timpului de a candida pentru Camera sau Senat. I s-a oferit şi postul de ministru al comunicaţiilor, dar l-a refuzat, preferând să-şi vadă de afaceri şi de actele de caritate: a trimis la studii în străinătate numeroşi studenţi, în încercarea de a crea o clasă de tineri pricepuţi în comerţ, agricultură şi horticultură.
Instalarea comuniştilor a dus la spargerea de pe de pe frontispiciul fabricii cu ajutorul barosului a numelui Bragadiru şi la transformarea Colosseumului în Casa de Cultură Vladimir Ilici Lenin.
Fabrica a fost privatizată în 1998, prifitând de scăpările legilor. Statul a vândut fabrica în 1999 unui investitor străin care era obligat să bage în reconstrucţia fabricii bani, în acte suma încasată de către stat este de 700.000 de dolari deşi este de trei ori mai mare. Primarul de atunci, numit şi “unchiul Fester”, s-a îmbogăţit de pe urma afacerii necurate.
Investitorul nu a mai dat nici un semn şi fabrica de bere Rahova şi-a concediat angajaţii şi astăzi fabrica este o ruină.