Fiecare persoană îşi lasă urmele pe acest pământ mai mult sau mai puţin vizibile.
Unele ţin până ce apare primul soare sau prima ploaie care să le şteargă definitiv de pe această lume. Altele mai firave la început devin puternice odată cu trecerea anilor şi prind rădăcini în solul vieţii, unele chiar reuşesc să ducă în spate alte urme mai plăpânde ce sunt la început de drum.
Ultima categorie este cea la sfârşit de viaţă care trec din slăbiciunea carnală, umană, în cea astrală în care devin genii postum, căci extincţia este cea care îi face pe prietenii şi pe adversarii unui individ să emită gânduri pozitive pe aceeaşi lungime de undă. Astfel baricadele cad în faţa iahtului negru, aşa cum ne spunea Minulescu, el va duce la bord către zările lumii după ce va părăsi portul o încărcătură culturală bogată şi învechită asemeni vinului de Bordeaux.
© Costea Mircea
nici urmele nu mai raman dupa un timp
RăspundeţiŞtergere@Smalldot
RăspundeţiŞtergereNu mai rămân decât cele mai importante şi cărora piatra de pe mormânt le suportă numele, restul numelor se şterg după prima ploaie...
Costea,
RăspundeţiŞtergereceea ce o reflecţie mare pe acest text aici!
imaginea de mână în zăpadă este perfect!
foarte frumos!
mai ales pentru mine, care n-au văzut zăpadă!
Vă doresc şi dumneavoastră o frumoasă şi sfântă de Crăciun, pace de mult şi sentimentele reînnoit de speranţă!
o mare îmbrăţişare \o/
imi place ideea! ajungem la intrebarea care e rostul vietii ...
RăspundeţiŞtergereO fotografie simplă şi totuşi deosebită!
RăspundeţiŞtergereSărbători fericite şi ţie!
thank for your visit on my blog, I liked your vision and your thoughts, texts very well written !
RăspundeţiŞtergereI also liked your photos, an blog very varied ! I'm a follower with pleasure :)
Bye Mahon**
aici inclin catre deplinul acord cu spusele-ti :)
RăspundeţiŞtergere