Crăpătura din perete

Seamănă cu sufletul meu gol
Lăsat singur de către tine
Atunci când ai trântit uşa în urma ta

Privesc în camera goală
Şi pereţii se strâng peste mine
Lumea mea este un castel de cărţi
Dărâmat de mişcarea paşilor tăi
Ce fug cât mai departe de mine

Rândurile lăsate pe o foaie
Ruptă din caietul vieţii noastre
Zac pe masa goală

În ceaşca ta de cafea
A rămas doar zaţul uscat
Doar visele noastre lăsate să moară
Într-o seară de toamnă
Când ploaia rece va bătea în geamuri



PS: Această poezie a fost scrisă pe data de 07~IX~2008
Ea se poate găsi şi pe Reţeaua Literară , fiind prima încercare a mea în această zonă.


© Costea Mircea