Advent spus în februarie

Prima lumânare suspină şi spuse: ,,Eu mă numesc Pacea. Lumina mea luminează, dar oamenii nu mă văd. Oamenii se ceartă, se urăsc şi se omoară între ei; nu ma vor.‘’ Lumina ei se făcu din ce în ce mai micuţă şi pieri în întunericul divergenţei.
A doua lumânare începu să pâlpaie cu o flacară mai puternică şi spuse; ,,Eu mă numesc Credinţa. Dar eu sunt de prisos. Oamenii nu mai cred şi de aceea ajung la războaie.‘‘ Un curent de aer străbătu camera şi cea de-a doua lumânare se stinse.
Încet şi trist îşi făcu remarcată prezenţa cea de-a treia lumânare. ,,Eu ma numesc Iubirea. Eu nu mai am putere să ard. Oamenii mă dau la o parte. Se văd doar pe ei şi nu şi pe ceilalţi pe care ar trebui să îi iubească.’’ Şi cu o ultimă pâlpâire se stinse şi această lumânare.
Atunci intră un copil în cameră. El privi lumânarile şi spuse: ,,Dar voi trebuie să ardeţi toate, nu să staţi stinse!’’ Şi începu să plângă. Atunci începu să vorbească cea de-a patra lumânare: ,, Nu te teme, atât timp cât eu mai ard, putem aprinde şi celelalte lumânări. Eu mă numesc Speranţa.’’