Cartea de luni (LIII) [Nevroza la copil (Micul Hans, Omul cu lupi)]

Freud ne prezintă două cazuri (Micul Hans şi Omul cu lupi) ce ne exemplifică nevroza la copii, acestea sunt două lucrări inedite pentru psihanaliză la acea vreme.


Hans, un simpatic şi inteligent baieţel, se confruntă cu câteva probleme: iubirea pentru mama pe care o doreşte doar pentru sine, gelozia faţă de tată, descoperirea propriului corp şi a diferenţelor dintre el şi fetiţe şi, poate, cea mai tulburătoare pentru el, apariţia sorei lui când avea trei ani şi jumătate. În spatele fobiei de cai pe care o dezvoltă se ascund dorinţele, temerile şi preocupările micului copil. Toate acestea dau multă bătaie de cap parinţilor lui, care au dovedit ca au răbdarea şi înţelepciunea de a-şi urma băiatul în travaliul sau spre vindecare. Freud chiar atrage atenţia părinţilor că: "În educaţia copiilor, nu vrem altceva decât să fim lăsaţi în pace, să creştem un copil cuminte, să nu întampinăm nici o greutate, neinteresându-ne dacă acest lucru este de folos dezvoltării copilului." De asemenea, Freud adaugă: "Nu împartăşesc punctul de vedere îndrăgit actualmente că spusele copiilor ar fi întotdeauna arbitrare şi nedemne de încredere. Arbitrarul nu există în psihic; incetitudinea spuselor copiilor provine din predominarea imaginaţiei lor, aşa cum incertitudinea spuselor adulţilor provine din predominarea prejudecăţilor lor." În plus, el le transmite un mesaj important părinţilor: să nu insulte capacitatea copiilor lor de a înţelege şi de a se adapta realităţii, nespunându-le adevărul despre venirea copiilor pe lume, despre relaţiile intime dintre părinţi şi despre diferenţele dintre fete şi baieţi.

"Omul cu lupi" este un tânăr de 23 de ani, rus de origine, care suferea de nevroză şi, în timpul curei lui, Freud găseşte sursa acesteia în copilărie şi îi urmăreşte firul până la vârsta cea mai timpurie de un an. "... influenţa copilăriei se face simţită deja în stadiul incipient al nevrozei, prin faptul că determină şi ea, într-un mod hotărâtor, dacă şi în ce punct individul dă greş în rezolvarea problemelor reale ale vieţii.", precizează Freud. Reconstituind din amintirile, fantasmele şi povestirile tânărului copilăria acestuia reuşeşte, în cele din urmă, să rezolve ecuaţia complicată a îmbolnăvirii psihice a acestuia cu care se confruntă în prezent, la 23 de ani. Materialul oferit de pacient este folosit la maxim de către Freud care îşi testează teoriile şi îşi pune la încercare abilitatea de terapeut. Însă, Freud menţionează faptul că un singur caz nu ne îndreptăţeşte să generalizăm şi să formulăm o teorie universal valabilă, de aceea avertizează: "Există tentaţia de a ne mulţumi să zgâriem, la un număr oarecare de persoane, suprafaţa psihică şi să înlocuim apoi ceea ce am scăpat din vedere prin speculaţii pe care să le punem sub patronajul curentului filosofic oarecare. În favoarea acestui procedeu se pot invoca şi trebuinţe de ordin practic, dar trebuinţele ştiintei nu pot fi satisfăcute cu surogate." Astfel, el transmite un mesaj generaţiilor viitoare de psihanalisti să abordeze cu seriozitate fiecare pacient şi să-l analizeze în cele mai adânci unghere ale psihicului pentru a dezvolta mai departe, cu succes, ştiinţa psihanalizei.