A doua zi

Una dintre cele mai complete persoane s-a dus printre stele. Nu o să vorbesc despre preotul ci despre omul de cultură ce ne-a lăsat mai bogaţi.
Şi-a făcut debutul literar încă din 1936, era atunci şcolar şi avea doar cinsprezece ani, a publicat în revista Vremea şi apoi în Dacia Rediviva, al cărei redactor a fost. Peste ani a colaborat cu revistele: Luceafărul, Ateneu, Magazin Istoric, Gazeta Literară.
A avut numeroase articole în reviste de specialitate din ţară şi străinătate: Glasul Bisericii, Credinţa din Detroit.
A fost un foarte bun dramaturg: 1966 Mioriţa, 1968 Meşterul Manole, 1969 Du-te vreme, vino, vreme!, 1969 Păhărelul cu nectar (fantezie pentru copii), 1971 Steaua Zimbrului (scrisă pe creier în anii de închisoare ca mai apoi să fie pusă pe hârtie), 1972 Poeme cu măști.
A scris pe creier peste 5000 de versuri în temniţa grea de la Aiud. Corecturile versurilor şi le făcea tot pe creier. După doi ani de temniţă timp în care ţinea slujbe prin morse bătând în caloriferul din celulă, a cerut să îi fie aduse caiete pentru a-şi trece versurile şi piesa de teatru Steaua Zimbrului.
În 2008 regimul opresiv care se află încă la putere i-a fabricat un dosar de colaborator al securităţii pentru că nu era în graţiile preşedintelui.
În 1982 este distins cu Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România.

Valeriu Anania - Steaua zimbrului