Filozofie

Fiecare are o doză de nebunie proprie ce se naşte din licărirea primară pe care ne-a scris-o natura în propriile gene. Suntem fiinţe ce uneori facem şi lucruri ce par pentru cei din jur nostru de neînţeles. Ei în limitarea lor văd doar orizontul ce se sfârşeşte odată cu apusul.
Vise de de iarnă cu zi scurtă, aşa aş putea caracteriza mulţimile ce îşi petrec toată viaţa luptând doar pentru a mânca şi pentru a dormi.
“Vechea foame pe care o au popoarele..., le-a fost indusă încă din clasele primare, încă de la prima cărămidă pusă de către educatori la fundaţia acestor copii fără de viitor.” Aşa spuneam la un moment dat într-o piesă de teatru scrisă acum ceva vreme de către mine.
Aceştia sunt doar mase de manevră în mâna dictatorilor, tocmai bune de dus pe front să îngroaşe statisticile din birourile morţii.
Peste toate se aşterne privirea tristă geniului ce este folosit de către ei doar atunci când se pot îmbogăţi de pe urma lui. Apoi mulţimile îl sfâşie cu o trăire primară, precum o pisică sătulă ce ucide doar din plăcerea de a ucide, omul ce le este superior din toate punctele, este aruncat la coş precum o bucată de gumă de mestecat care şi-a pierdut aroma.
Uneori omul de artă trebuie să se strecoare printre cei care nu vor să îi recunoască atributele şi să îi vadă calităţile, el trebuie să se debaraseze de cei care vor să îi pună piedică şi să îşi vadă de drumul său. În istorie nu rămân desenele pe nisip ci doar cele care au cunoscut piatra.

© Costea Mircea