Copilul şi Dumnezeu

- Ne-a uitat Dumnezeu, în lumea asta păcătoasă
Zise puştiul privind zarea înroşită de vânt
- Am rămas doar noi şi câinii aici
Îşi spuse el într-un monolog trist
- Se zbat ciorile pe cer îndurând aşteptarea morţii noastre
Apoi or să ne spargă craniile şi or să se sature cu creierul nostru
- Suntem pierduţi, Îşi zise picurând în ţărână o lacrimă
Plină cu amarul propriului suflet, plină cu sângele sfârşitului

Dumnezeu, ascultându-l îi mângâie părul şi îi zise:
- Fiule, Eu te port pe umeri în momente ca ăsta.

© Costea Mircea