Cartea de luni (LXIX) [Grasă şi proastă]

Rodica Ojog-Braşoveanu ne prezintă o culegere de povestiri ce par distincte dar au elemente ce le leagă.
Capitolul „Un om simplu” elimină imaginea omului de la ţară văzută de orăşeni. Gheorghe este părăsit de iubita lui, fata de la oraş, pentru un băiat tot de la oraş. Gheorghe însă a iubit sincer şi îşi reîntâlneşte iubita dupa câţiva ani buni, părăsită de domnul cu pricina şi cu un copil pe care el îl acceptă zicând: “De ce n-ar avea şi Ionuţ un tată?”
“Party la castel” este cea mai sensibilă poveste din carte, de-a dreptul nefirească datorită stilului sarcastic al autoarei. Un băieţel de nouă ani nu este invitat la petrecerea colegei de clasă pe care o placeă, fiindcă era sărac şi mult prea cuminte.
“Balconul” - un cuplu ce a trecut de prima tinereţe îşi petrece serile în balconul apartamentului, situat în apropierea unei terase, trăind cu iluzia ca ies seară de seară în oraş ca în vremurile bune. Lumea lor se prabuşeşte în momentul în care patronul terasei anunţă mutarea locaţiei.
“Fatalitate” este extrem de amuzantă, fiind povestită pe un ton ironic. Un cuplu format din doi tineri opuşi: Mugurel este un zăpăcit care nu reuşeşte să fie punctual şi Dana o tipă rigidă şi obsedată de ordine şi raţiune. Aceştia sunt împreună şi se iubesc până când fiecare din ei nu poate trece peste ceea ce îi caracterizează: Mugurel nu ajunge la timp la întâlniri cu toate eforturile pe care le depune, Dana nu poate accepta un asemenea defect şi percepe ca pe o jignire directă la adresa ei.
“Grasă şi proastă” este povestea ce dă titlul cărţii. Eroina este grasă, dar nu şi proastă. Se dovedeşte a fi vicleană şi atat (această caracteristică se poate traduce ca imbecilitate). Reuşeşte să îi fure pentru o noapte soţul celei mai bune prietene, desi “farmecele” ei expirate nu ar fi dat niciodată de bănuit.