Creatia însăşi seamănă cu creatorul. Doar că adesea se aseamănă mai bine cu partea interioară a lui decât cu exteriorul. De ce se întâmplă asta? Poate ca aşa vrea soarta. Sau poate că nu ţine de soartă.
Astăzi în “secolul vitezei” ne este mai uşor sa scriem ceva decât să rostim. Asta se întâmplă pentru că natura ne-a lăsat această barieră protectoare împotriva prostiei ce ne înconjoară. Ne aparam împotriva banalităţii şi a stângăciei mentale ce s-a abătut asupra mulţimii, asupra turmei ce bahăie neâncetat nimicuri fără de viitor. Cine mai discută astăzi despre Fellini ori despre Umberto Eco? Nu ştiu decât o mână de oameni ce pot ridica discuţia atât de sus încat aerul din jurul nostru ajunge să se rarerifieze benefic. Ei sunt cei pe care îi admir şi care mă fac să sper că pot face şi pasul următor. Minulescu dacă i-ar cunoaşte sigur le-ar dedica ce-a mai frumoasă romanţă, Steinhard dacă ar mai fi trăit sigur ar fi fost încântat să îi aibă prin preajmă, Octavian Paller exprima acea lumină freudiană tocmai pentru că voi existaţi pe peronul vieţii şi în sfârşit nu se mai afla singur. Ţie Bergman autorii din mulţime îţi acordă rolul principal alături de Ulla. Acum ceva vreme nu credeam să mai existe încă o persoană care să îl înţeleagă. Dar mă înşel şi nu este cineva ci sunt chiar trei precum braţele crucii dusă în spate de cultura ce îşi cârpeşte zilnic pantalonii. Voi trei sunteţi treimea ce dă o aură de speranţă culturii. Ca voi poate mai există mii ce trec astăzi neobservaţi pe lângă mine pe stradă. Poate pe câţiva o să am ocazia să îi cunosc cândva sau poate că nu.
© Costea Mircea
She seems to be slightly reserved !
RăspundeţiŞtergere