Câteva gânduri pierdute pe foaie

Credinţa nu ţine seama de contul bancar, înălţime sau studii. Ea se bazează pe ceva ce se naşte undeva în interior, carnea şi oasele fiind doar simple bariere în calea mesajului ce face individul să se închine la un anumit rit.
Ne naştem într-o credinţă dată de părinţii noştri, nu avem însă obligaţia de a rămâne înlănţuiţi acolo, individul trebuie aibă puterea de a face apostazie oricând şi fără de resentimente dacă asta simte înlăuntrul lui; un ortodox poate să devină catolic, un catolic poate să devină musulman. Nu înseamnă că renunţarea la acea credinţă ar face individul mai puţin credincios. Demiurgul este acelaşi pentru toate religiile ce au un filon de credinţă sănătos din punct de vedere al religiozităţii morale.
Să nu fiu înţeles greşit, nu vreau să fac apoteoze şi să ridic statui cui nu trebuie. Credinţa adevărată nu naşte zei din nisipul de pe tălpile trecătorilor, nu introduce în calendar statuile înobilate de porumbei.
Credinţa este simţire şi trăire, nu umilinţă şi resentimente. Ea este scara ce ne aduce mai aproape de cer şi mai departe de pământ.

© Costea Mircea