Cartea de luni (LXXXI) [Luni de fiere]

Cititorul nevizat s-ar putea să îl considere pe Pascal Bruckner un scriitor ce are o minte bolnavă. Fals.

Luni de fiere este o carte ce demitizează vechile ideologii despre cuplu, acel cuplu care după autor: ”...are nevoie de o anumită intensitate. Și această nevoie duce uneori la dorința de a se separa atunci când intensitatea nu mai este mulțumitoare. Deci cuplul modern își iubește propria criză, lucru care îi explică fragilitatea.”
Iubirea dintre Franz și Rebecca au depăşesc orice limite pe care mintea unui om normal și le-ar putea imagina, o metaforă în sine pusă între paginile cărţii. Aş putea să îl asemăn pe autor, cel care creează controverse chiar şi astăzi, cu Donatien Alphonse-François "Sade", cel care a avut probleme cu scrierile lui chiar dacă el dezvăluia oamenilor apucăturile fundurilor regale, astăzi ei au fost înlocuiţi de către guvernanţii.
Omul este dezvăluit ca având o capacitate mare de auto-distrugere, ăsta este motivul pentru care Franz a reușit, prin simpla putere a cuvintelor, să îi provoace Rebeccăi cele mai urâte reacții în organism, reacții care au avut un efect foarte puternic asupra înfățisării sale.