Cartea de luni (LXXXII) [Zile şi nopţi pe stadion]

Ioan Chirilă ne descrie atmosfera pierdută a stadioanelor de odinioară. O lume ce purta mănuşi de dantelă, o atmosferă ce a dispărut astăzi fiind înlocuită de pleava societăţii ce poartă mănuşi de sudor.

Autorul ne poartă de la extaz la agonie, de la Copacabana la Bucureşti.
În această carte se regăseşte aproape toată istoria fotbalului românesc de odinioară.
Cartea incepe cu prezentarea tragediei de pe Heysel: “'Mai poate fi considerat fotbalul un joc?' - s-a întrebat Continentul după tragedia de pe . Măsurile au fost severe. Dar, din păcate, ele au lovit în primul rând în cei care – în mod curios – erau singurii nevinovaţi cu probe, adică jucătorii lui Liverpool, în rândul cărora se aflau marii sportivi Darglish sau Ian Rush.
'Liverpool, go home!' - a spus Continentul, reproducând invitaţia prea puţin amabilă pe care melomanii din Salzburg au făcut-o faimoşilor Beatles din Liverpool, atrăgându-le atenţia că nu au ce căuta în oraşul lui Mozart.
Şi astfel, Liverpool a fost alungat pe timp de trei ani din Europa, în speranţa că suporterii echipei se vor trezi la realitate, după nesfârşitele lor libaţiuni pe şoselele Continentului.”

O altă amintire din paginile de aur ale fotbalului:
“Mă întreb dacă am să mai joc vreodată în faţa a 100.000 de spectatori. Nu cred. Sau, cine ştie… Oricum, mi-am dat seama că fotbalul e un <> extraordinar. Poate mai ceva decît alcoolul sau tutunul” . Cuvintele ii aparţin timişoreanului Rudy Wetzer, cel care s-a nascut în 1899 – anul primului joc de fotbal din România – cel ce a fost căpitanul naţionalei la Montevideo, în cadrul Campionatului Mondial din 1930.