Plutonier Andu în alertă

Născut pe vremea cînd pupatul în cur şi cartuşul de Kent făceau legea la el în secţie, plutonierul nostru, miliţean la bază, încarcera babele ce vindeau trei fire de trifoi cu patru foi şi stătea drept în faţa lu’ bulibaşa cu ochi de stăncuţă.
Ei bine Andu nostru, cel ce ajunsese vedetă la el în sat pe vremea cînd DEX-ul lipsă din librării nu ştia ce înseamnă ăst cuvînt capitalist nenorocit, din păcate harta îngălbenită s-a găurit fix în punctul unde era sătucul lui precum i s-au găurit lui ciorapii în timp ce ancheta jos la beci un scriitor ce îl umilise scriind corect gramatical o reclamaţie pentru că l-a tuns şi pe care miliţeanul nostru nu prea o înţelesese.
Peste ani de zile în democraţie, doar o utopie, s-a văzut paznic la cîini. Cu inima mică cît puricele ce parazitează sărmanele animale în miez de noapte. Şi păzind el într-o rînă, pe o bancă ruptă, timp de o lună doar doar nimicul din parcare cînd norocul moare. S-a gîndit, gîndit? Oare? Hai să fiu gentil, fie, o secundă de gîndire... cînd şi-a spus în barbă:
„Ştiu cine e vinovat pentru nevasta ce m-a înşelat, pentru friptura ce e arsă, pentru vinul cel prost ori pentru salarul din ce în ce mai mic.
Vinovat eşti tu măi Codiţă, cîine rău! Tu ce dormi într-una şi latri roţile de la maşini. Marş, potaie purecoasă. Eu te bat acum cu pietre, infractor în devenire. Recte te faci vinovat de toate ce se întîmplă în astă lume şi de cîteva ce nu există. Ţi le pun pe toate în cîrcă, eu băietul ce avea odată ochii albaştri.”
Astfel Andu al nostru, cel cu mintea cît o furnică şchioapă de la băutură, se încruntă cînd pe Codiţă prin preajmă îl vedea şi cu pietre îl gonea.

Morală: Ochii albaştri nici la pensie nu se scufundă în mare.

© Costea Mircea