joi, 15 septembrie 2011

Scrise de alţii (V) Titus Constantinescu (Solitudine (acrostih şi glosă))


Singur sînt printre umbre,
Incognito în viaţă,
Noroi din vise sumbre,
Glob sidefiu de gheaţă;
Ucid cu gândul focul,
Rănesc cu lacrimi cerul,

Străin îmi este locul,
Umil, precum misterul,
Nestins pustiu de stele,
Tenebră ce devine

Pământ uscat de grele
Regrete şi suspine;
Ispită-n ceasul morţii,
Negru moloz în ceaţă,
Tresar ca suflul sorţii,
Ruinele îngheaţă;
E seară de coşmar şi chin

Umbrele se sfarmă greu,
Mă tem de viaţă, de suspin,
Balans al spiritului meu;
Rătăcitoare, un delfin,
E umbra mea, sunt eu... mereu.

*
Glob sidefiu de gheaţă,
Noroi din vise sumbre,
Incognito în viaţă...
Singur sunt printre umbre.

(publicată în revista ”Liceenii”, nr.19-1997)

de Titus Constantinescu

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu