Motivaţia scrierii acestei cărţi este furnizată de Jostein Gaarder la finalul cărţii, el ne spune că nemulţumirea pe care i-a provocat-o inexistenţa în librării a unei cărţi de literatură pentru tineret care să trimită spre filozofie.
O asemenea carte – în ultimă instanţă de popularizare a domeniului – arată că de fapt problemele filosofice sunt comune tuturor oamenilor şi în acelaşi timp formează baza civilizaţiei actuale. Probabil din cauza adversităţii cititorului comun, Jostein Gaarder a mascat adevăratul titlu printr-o contragere – Lumea Sofiei, nu a filosofiei…
Este o carte care îşi propune să transforme o bună parte din ideile filosofice în literatură şi de aceea o pândesc inevitabile scăderi stilistice.
Adolescenta începe să primească mesaje filosofice de la un necunoscut, întâi găseşte scrise pe câteva bileţele întrebări fundamentale: “Există sau nu schimbare în lume”, ori misterioase: “De ce toţi caii sunt la fel?”, apoi scrisori cu cursuri de iniţiere şi ajunge spre finalul acţiunii să se întâlnească cu profesorul ei de Filozofie. Acesta îi dezvăluie, cu timpul, că sunt doar proiecţii umane în mintea unui maior plecat cu o misiune ONU de menţinere a păcii în Liban şi că de fapt sunt doar personajele acestuia dintr-o carte pe care tocmai o scrie care se intitulează: Lumea Sofiei. Această perspectivă a profesorului de Filozofie explică de ce nu se întâmplă aproape nimic în viaţa tinerei Sofia, ea nu există ca om, ea este o iluzie, un pretext pentru susţinerea unui set de lecţii de filozofie. Autorul de altfel motivează această slabă conturare a personajelor din planul real prin teoria lumilor suprapuse: “Sofia este proiecţia narativă a unui maior, maiorul proiecţia unui alt narator, naratorul cu maiorul şi cu Sofia, proiecţia altcuiva. Şir de oglinzi conţinute unele într-altele.”
Aceasta lipsă de acţiune este datorată şi rolului tinerei iluzii Sofia şi ulterior a fetiţei maiorului Hilde, adevărata destinatară a cursului, acela de a fi doar o ascultătoare, un ecou al învăţăturilor filosofice. Sofia aproape că nu poate comunica cu oamenii din lumea sa, cursurile o fac introvertită, dă impresia că vorbeşte în parabole şi că are o dragoste pe care o ţine doar pentru ea. Totuşi prin excursia la un iaz din apropiere, prin conflictul neexprimat cu părinţii ori prin lipsa unui tată dus pentru multă vreme în străinătate, Sofia dovedeşte aceleaşi probleme şi aşteptări ca mulţi dintre adolescenţii de azi şi astfel, Jostein Gaarder îşi atinge indirect scopul, respectiv scrierea unei cărţi de filozofie pentru tineri.
Opera sa nu plăteşte tribut unei anumite vârste fiindcă problemele propuse de filozofie nu au fost lămurite nici până azi. “Este lumea o iluzie? Poate fi cunoscută sau nu cu ajutorul simţurilor? Care e rolul raţiunii? Ce cunoaştere poate fi sigură? Care-i materialul din care e făcută lumea? Marile probleme filosofice presupun o soluţie simplă sau răspunsuri multiple? Cum acţionează principiul selecţiei naturale? Ce vârsta are pământul? Dar universul?” Autorul este de părere că aceste întrebări necesită răspunsuri care au fost mult timp reflectate înainte de a fi formulate, nu va propune în final o anume perspectivă contemporană filosofică, de pildă aprofundarea teoriei freudiene a celor trei etaje ale conştiinţei: eul, supraeul şi inconştientul, ci încearcă să se rezume doar la direcţiile de gândire ale filosofilor printr-un subînţeles proces dialectic în care noi sinteze răsar din dialogurile ori sistemele filosofice de dinainte.
Lumea Sofiei este o carte cunoscută în rândurile studenţilor la filozofie dinainte de apariţia traducerii în română ea existând la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti.
