Femeile din România, episodul XXXI (Elisabeta Polihroniade)

Elisabeta Polihroniade, născută Ionescu, s-a născut pe 24 aprilie 1935, la București.
Este singura persoană din România care a contat internaţional la şah. A participat la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980.
Drept comparaţie este varianta feminină a lui Garry Kimovich Kasparov.
Este singura persoană din România care este certificată să comenteze un meci de şah, restul comentatorilor sunt doar încercări palide...
A devenit maestru internațional în 1960, iar din 1982 este mare maestru internațional. A fost campioană națională în 1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976 și 1977.

Miercurea fără cuvinte

Femeile din România, episodul XXX (Ana Ipătescu)

Eroina revoluţiei paşoptiste a devenit, curând după remarcabilul ei gest de curaj, prin care a salvat guvernul revoluţionar de la dizolvare, subiectul unor speculaţii care au umplut presa vremii, speculaţii privind atât moravurile şi personalitatea ei, cât şi motivaţia gestului ei eroic.
Evenimentele, pe scurt: în iunie 1848, un grup de revoluţionari români citeşte, pe o câmpie de lângă Bucureşti, celebra Proclamaţie de la Islaz, prin care cheamă poporul la lupta împotriva invechitei ordini sociale şi politice din Ţara Românească şi îndeamnă la schimbarea acesteia. Cu sprijin popular, revoluţionarii preiau puterea şi formează un guvern provizoriu. După aceasta prima izbandă, încep neîntelegerile între noii guvernanţi. Marii boieri profită de situaţie şi organizează o contralovitură: cu ajutorul unor trupe militare, guvernul revoluţionar este arestat. Buimăcite de rapida răsturnare de situaţie şi de intervenţia armatei, masele populare, lipsite de armament suficient, se simţeau înfrante şi, practic, se resemnaseră… Şi, cu asta s-ar fi isprăvit cu revoluţia română de la 1848, după numai câteva zile, dacă n-ar fi existat o femeie care, cu o singură acţiune plină de avânt, a pus din nou lucrurile pe făgaşul progresist pe care porniseră.
Presa vremii spunea aşa: un ziar austriac, Allgemeine Osterreichische Zeitung, scria la 20 iunie 1848: "Poporul devenise mânios, trebui însă, deoarece nu avea arme, să bata în retragere. Multora le pierea treptat curajul şi începură să se îndoiască de cauza poporului suveran, temându-se că libertatea, dobândită cu puţine zile în urmă, va fi pierdută. Disperarea ajunsese de acum la un grad înalt, când o eroină parcă se năpusti din nori, venind pe Podul Mogoşoaiei cu două pistoale în mână. Ea striga din toate puterile: "Moarte trădatorilor! Tineri, curaj, salvaţi libertatea!".

Femeile din România, episodul XXIX (Elisa Leonida Zamfirescu)

Prima femeie studentă a Academiei Regale Tehnice din Berlin şi prima femeie inginer din Europa.
Eliza Leonida Zamfirescu (1887 – 1973) a făcut liceul la şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, iar diploma de bacalaureat şi-a luat-o de la liceul Mihai Viteazu, pe sectia real. Din cauza prejudecăţilor vremii, ea a fost respinsă de la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, drept pentru care s-a înscris, şi aici cu greutate, la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind în 1912 prima femeie inginer din Europa.
Odata întoarsă în Romania, ea s-a angajat ca Asistent la Institutul Geologic, şi s-a căsătorit cu chimistul Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu.

Început de aprilie

Deşi înca suntem în martie, luna aprilie se apropie şi odată cu ea şi primăvara ce s-a lăsat anul acesta cam mult aşteptată.

Cartea de luni (LX) [Deportaţii. Tragedii Basarabene.]

Acad. Gleb Drăgan este unul dintre profesorii cei mai buni de la Facultatea de Energetica, fiind membru plin la Academia de Științe Tehnice din România.
În familia învăţătorilor Haralambie şi Alexandra Dragan din comuna Tatar-Copceac, Basarabia, la data de 19 iulie, stil vechi 6 iulie, 1920 s-au născut doi băieţi gemeni, Gleb şi Boris, care mai târziu au avut o soră, Valentina.
Familia împreuna cu copiii au fost transferaţi în anul 1925 în orasul Comrat, dupa care în 1936 în orasul Tighina.
Dupa ocuparea Basarabiei de trupele sovietice, în familia Dragan s-au produs evenimente dramatice. Tatăl, mama şi fratele său au fost ridicaţi de la domiciliul lor şi deportaţi. Tatăl, Haralambie, a fost dus în lagărul de exterminare Ivedel unde a stat timp de 8 ani; mama a fost mutată ca deportata în mai multe lagăre din regiunea Omsc, în apropiere de Cercul Polar, iar fratele Boris a fost dus în Afganistan. Unica lor vină a fost faptul că erau învăţători români. Sora mai mică, Valentina, a rămas în grija studentului Gleb Dragan, refugiat la Timisoara. Ea a studiat ştiinţele naturale şi în prezent este în USA.
Gemenii au urmat şcoala primară între anii 1927 – 1931î oraşul Comrat, Basarabia şi cursurile liceale la Liceul din Comrat şase clase, după care două clase la Liceul "Ştefan cel Mare" din orasul Tighina, unde au susţinut şi bacalaureatul în anul 1939. În acelasi an, fratii Drăgan au dat examen de admitere la Şcoala Politehnică din Timişoara, Facultatea de Electrotehnică, reuşind pe primele locuri.

Femeile din România, episodul XXVIII (Carmen Sylva)

Iosif Ivanovici - Carmen Sylva



Regina Elisabeta a înfiinţat în timpul războiului din 1877 spitale, servicii de ambulanţă şi îngrijire, a procurat medicamente şi s-a dus personal să viziteze spitalele de campanie în încercarea de a alina cu o vorbă bună suferinţa răniţilor.
A înfinţat prima asociaţie de caritate numită Societatea Regina Elisabeta, ce a reuşit să trateze oameni sărmani distribuind gratuit medicamente şi monitorizând familiile nevoiaşe.
Reginei îi plăcea portul popular încurajând doamnele ce formau suita sa să facă acelaşi lucru.

Femeile din România, episodul XXVII (Denise-Lucie Roşu)

Denise-Lucie Roşu a fost combatantă în cel de-al doilea Război Mondial, fiind azi una dintre puţinele veterane care au supravieţuit. A rămas văduvă la vârsta de douăzeci şi şase de ani, după ce soţul ei a murit pe frontul din Crimeea. Casa i-a fost naţionalizată, averea împrăştiată, iar comuniştii au ştiut să-i amintească mereu, de-a lungul anilor, de originea ei nesănătoasă. Cu toate acestea, a rămas o luptătoare. Nimic n-a împiedicat-o să creadă în libertatea oamenilor de a-şi rândui viaţa după cum vor.
Încă nu era spaima prea mare. Erau zile în care seara se petrecea la popotă, se dansa, nu ne gândeam că vor veni zile grele în care vom simţi pe pielea noastră războiul. Acolo, pe linia frontului, am învăţat să conduc maşina şi am condus prima dată un camion militar încărcat cu puşti. Curând, bărbaţii au fost trimişi în linia întâi.
„Pentru că aveam carnet de conducere, am fost şi eu mobilizată în armata română împreună cu încă două prietene, Simina Caracaş şi Ana Herdan. Am ajuns cu frontul până la Odessa şi Tiraspol, dar după o vreme ne-au retras din linia întâi, pentru că măcelul era uriaş. Am fost mutate la Crucea Roşie de la Sinaia. De câte ori veneau trenurile cu răniţi de pe front, eram în gară şi îi preluam pentru a-i duce la spitalele în care mai erau locuri, uneori chiar la Câmpina, când erau prea mulţi în Sinaia. Conduceam o maşină de salvare cu două paturi şi mai aveam doi flăcăi în subordine, care cărau răniţii. Uneori eram atât de obosită, încât mi se părea că drumul, înaintea maşinii, se vălureşte ca o apă... N-am să pot uita cât trăiesc mirosul acela de cangrenă, de răni, de sânge pe care l-am simţit luni în şir. Am lucrat acolo pe salvare un an, timp în care soţul meu a fost mutat cu frontul în Crimeea.”

Cugetări duminicale

Relaxare pe o bancă în amiaza unei zile de primăvară în care lăsăm deoparte ce ne îngreunează paşii şi ne gândim la tinereţea ce se îndepărtează şi în câteva secunde va fi una cu orizontul.

Femeile din România, episodul XXVI (Maia Morgenstern)

Nascuta la 1 mai 1962, la Bucuresti, Maia Morgenstern este căsătorită şi are 3 copii: Tudor Aaron, Eva Leea Cabiria şi Ana Isadora.
Maia Morgenstern a studiat la Academia de Teatru și Film între 1981 și 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988. A apărut apoi pe şcena Teatrului Evreiesc de Stat din București, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Național "Ion Luca Caragiale". Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola, din Îngerul albastru (der Blaue Engel), sau Kathleen Hogan în Park Your Car în Harvard Yard.
Maia Morgenstern a devenit celebră în lume cu rolul Mariei din filmul lui Mel Gibson Patimile lui Christos. De menţionat faptul că în film actrita vorbeşte limba aramaică.
În România, numele actriţei devine foarte cunoscut cu rolul Nelei din filmul Balanţa din 1992, acest film a rulat în SUA sub titlul Oak.
A absolvit Academia de Film şi Teatru din Bucuresti, în 1985.
A jucat pe şcena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ până în 1988.
1988-1990 - joacă pe şcena Teatrului Evreiesc de stat din Bucureşti.
Din 1990 se alatură echipei de la Teatrul Naţional Bucureşti.

Filmografie
A Tavasz ébredése (2005)
L'Homme pressé, (2005) (TV)
Orient Express (2004)
Damen tango (2004)
The Passion of the Christ (2004) - în controvesatul film Patimile lui Christos joacă rolul mamei lui Iisus (James Caviezel)
Bolondok éneke (2003)
A Rózsa énekei (2003)
Patul lui Procust (2001)
Dark Prince: The True Story of Dracula (2000) (TV)
Marie, Nonna, la vierge et moi (2000)
Kínai védelem (1999)
Faţă în faţă (1999)
Triunghiul morţii (1999)
Álombánya, Az (1998) (TV)
Witman fiúk (1997)
Omul zilei (1997)
Vlemma tou Odyssea, To (1995)
Siódmy pokój (1995)
Nostradamus (1994/I)
Trahir (1993)
Casa din vis (1993)
Cel mai iubit dintre pământeni (1993)
Balanţa (1992)
Rămânerea (1992)
Baiatul cu o singură bretea (1991)
Cei care plătesc cu viaţa (1991)
Pasaj (1990)
Marea sfidare (1989)
Maria şi marea (1988)
Anotimpul iubirii (1986)
Dreptate în lanţuri (1983)
Prea cald pentru luna mai (1983)

Femeile din România, episodul XXV (Ecaterina Teodoroiu)

Depeche Mode - Peace



Ecaterina Teodoroiu s-a născut pe 14 ianuarie 1894, satul Vădeni, azi Târgu Jiu. A fost supranumită și „Eroina de la Jiu”, a fost un sublocotenent român care a căzut în Bătălia de la Mărășești din timpul Primului Război Mondial.
Primul imbold a apărut încă din momentul în care a venit la București și s-a înscris la Școala de Fete, apoi s-a înrolat drept cercetaș. Imediat ce România a intrat în Primul Război Mondial, Ecaterina participă pe front ca soră medicală. După moartea fratelui ei, Nicolae, căzut pe front, Ecaterina decide că trebuie să slujească țara în locul lui.
În 10 octombrie 1916 a avut loc prima bătălie de la Jiu. Trupele Armatei I Române, comandate de generalul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, iar soldatul Ecaterina Teodoroiu a fost în primele linii.
Satisfacțiile și durerile se succed în contextul situațiilor dramatice de pe front, agravate în iarna anului 1917 de epidemia de tifos exantematic. Ecaterina este răsplatită pentru curaj cu diferite distincții militare și ridicată la gradul de sublocotenent, primind comanda unui pluton de infanterie. Era un bun conducător de luptă. Toata lumea o iubea și o respecta.
La 22 august 1917 a avut loc bătălia de la Varnița și Muncelu. Acțiunea ofensivă a armatei germano-austro-ungare este oprită de armata română cu pierderi grele. În cursul acestei bătălii, Ecaterina Teodoroiu a căzut eroic, în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent. A fost împușcată în piept. Ultimele ei cuvinte au fost: „Înainte băieți, sunteți cu mine!” A fost înmormântată pe câmpul de luptă, dar mai târziu trupul ei a fost mutat în Mausoleul de la Mărășești.

O floare

Încă o realizare foarte bine făcută, o operă modernă cu linii puternice.

Femeile din România, episodul XXIV (Elizabeta Rizea)

Marsul lui Iancu



S-a născut pe 24 martie 1909, la Bucureşti.
Este simbolul femeii românce care a luptat împotriva comunismului. Dacă românii ar fi ştiut despre curajul ei, poate că resemnarea şi laşitatea nu s-ar fi instalat odată cu instaurarea guvernării atee. Oamenii ştiau însă doar de ‘bandiţii din munţi”.
A vrut să trăiască şi să moară ca un om liber. N-a renunţat la credinţa ei nici măcăr când a fost atârnată cu părul de un cârlig şi bătută până la pierderea cunoştinţei. Ca sa vorbesti de Elisabeta Rizea ar trebui în primul rând să ştii ce a fost fenomenul Nucşoara, ce a însemnat satul din Argeş pentru a cărui înfrangere, Securitaţii i-au trebuit doisprezece ani, rezistenţa anticomunistă luând sfârşit în 1961 odată cu arestarea lui Gheorghe Arsenescu, ultimul lider aflat în libertate din grupul Arsenescu-Arnautoiu. În tot acest timp sătenii din Nucşoara au fost împarţiţi în două părţi, pe de o parte turnătorii şi oameni care au ajutat Securitatea, iar pe de alta, adevăraţi eroi necunoscuţi care i-au ajutat pe partizanii din munţi. Un astfel de erou a fost Elisabeta Rizea, arestată şi condamnată de două ori, odata la nouă ani de temniţă şi a doua oară direct la moarte. Prin tăria ei de caracter, prin faptul că nu i-a trădat pe partizani în ciuda bătailor şi torturilor primite devine un simbol şi o emblemă a luptei anticomuniste din România.
A decedat pe 17 februarie 2001, în California.

Urme de primăvară

Natura face paşi mărunţi în ritm de vals...

Femeile din România, episodul XXIII (Gabriela Szabó)

Placebo - Running Up That Hill



Gabriela Szabó, s-a născut pe 14 noiembrie 1975, la Bistrița.
Este o atletă din România de talie mondială, actualmente retrasă din activitatea sportivă. A fost desemnată, în 1999, cea mai bună atletă a lumii și cea mai bună sportivă a Europei. A stabilit record mondial la 2.000 m, în 1998, și la 5.000 m, în 1999, la Dortmund.
A fost descoperită întâmplător la 12 ani la un cros școlar. Abia din 1994 a intrat în competițiile de senioare, după remarcabilele rezultate la juniori. Gabriela Szabó a fost medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din anul 2000, la proba de 5.000 m și cu bronz și respectiv argint la proba de 1.500 m, de la Jocurile Olimpice din 1996 și 2000. A fost de asemenea de patru ori campioană mondială la seniori și o dată la juniori. Este vicecampioană olimpică în Atlanta, la 10.000 de metri.

Românul

Românul este inventiv şi găseşte orice loc disponibil ca bun pentru a câştiga un ban sau pentru a-şi promova propria lume, uneori legea este pentru unii doar un text ce mâzgăleşte foaia.

Ricky King - El Condor Pasa

Mai aproape de cer

Se ia un fir şi se întinde între punctul A şi punctul B.
Se iau apoi o mână de păsări care să îşi facă punct de odihnă pe el.
La final câţiva trecători grăbiţi fac slalom ocolind păsările "cerului".

Femeile din România, episodul XXII (Lucia Sturdza-Bulandra)

Fraţii Chiriac - Actorul



Lucia Sturdza-Bulandra, s-a născut pe 25 august 1873, la Iași.
A fost o renumită actriță de teatru din România.
Una dintre marile figuri ale scenei românești, de neuitat în roluri de compoziție din dramaturgia universală și națională, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generații întregi de actori: Nicolae Baltățeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc.
În 1898 a debutat la Teatrul Național din București iar în 1914, împreună cu soțul ei, a întemeiat o companie particulară. Din 1941 este actriță a Teatrului Municipal din București iar din 1947 pâna la sfârșitul vieții a fost directoarea acestui teatru, astăzi Teatrul Bulandra.
A fost profesoară la Conservatorul de Artă Dramatică din București timp de 30 de ani.
A decedat pe 19 septembrie 1961, la București.

Cartea de luni (LIX) [Ochi albaştri, părul negru]

Marguerite Duras a scris un roman modern de dragoste împinsă spre paroxism.
Autoarea îşi prezintă povestea cu o dataşare superioară.
Începutul este învăluit în mister, El, iubind un alt El, dar indragostindu-se de Ea …toti trei alcătuiesc un trident din ochi albastri şi păr negru. El şi Ea sunt perechea bântuită de nelinişti moderne, … cel de-al treilea, El este podul dintre cei doi.
Pactul dintre El şi Ea de a petrece fiecare noapte împreună, până la sfârşitul verii, Ea dormind pe un cearşaf alb în mijlocul unei case pustii pe marginea mării, legată la ochi cu o eşarfă de mătase neagră, insomniile lui repetate, respingerea sentimentului de dragoste pentru Ea. Toate acestea întregesc această carte.

Femeile din România, episodul XXI (Stella Roman)

Placido Domingo - E Lucevan Le Stelle



Stella Roman, născută Florica Vierica Alma Stela Blașu, s-a născut pe 23 august 1904, la Cluj.
A fost o soprană română a cărei carieră s-a desfășurat pe cele mai importante scene din Italia și Statele Unite.
A studiat canto timp de opt ani înaintea debutului concertistic din Cluj, orașul natal. După debutul ei la București a câștigat o bursă de studii în Italia cu marea interpretă veristă Giuseppina Baldassare - Tedeschi, despre care spunea mai târziu: "stilul ei nu mi se potrivea". A continuat studiile cu Hariclea Darclée (prima interpretă a rolului titular din Tosca în anul 1900), fiind mult mai fericită sub îndrumarea ei: "m-a învățat valoarea fiecărui cuvânt și a fiecărei fraze".
Debutul ei într-o sală de operă s-a produs la Bologna în anul 1934 în rolul Magdalena din Andrea Chénier (alte surse menționând debutul ei la Piacenza în 1932). A cântat Tosca la Teatro di San Carlo în Napoli, începând lunga ei colaborare cu tenorul Giacomo Lauri-Volpi. În anul 1937 i-a fost oferit un contract pe trei ani la Opera din Roma de către Tullio Serafin, făcându-și imediat debutul în Aida de Giuseppe Verdi.
Tot cu Aida a debutat și la Metropolitan Opera din New York în anul 1941, continuând să cânte acolo pe parcursul anilor '40 în repertoriul italian: Trubadurul, Otello, Bal mascat, Cavalleria rusticana, La Gioconda, Tosca, Boema ș.a. A împărțit deseori aceste roluri la Met cu Zinka Milanov. A părăsit Metropolitan-ul în 1951 odată cu sosirea lui Rudolph Bing ca director general. La Metropolitan a cântat 126 de spectacole, apărând în 13 roluri pe parcursul celor 10 stagiuni (dintre toți soliștii de operă pe care i-a avut România ea a cântat cele mai multe spectacole la Metropolitan). A cântat deasemenea la San Francisco, Cincinnati, deseori în Brazilia, Cuba, Mexic și Puerto Rico iar în Europa la Florența, Berlin, Salzburg și în multe alte orașe importante.
Stella Roman s-a bucurat de o relație specială cu Richard Strauss, care a ales-o să cânte rolul Împărătesei în premiera italiană a operei Die Frau ohne Schatten la Scala din Milano în anul 1940. Mai târziu l-a vizitat pe Strauss la Pontresina în anul 1948 pentru a studia cu el Ultimele Patru Cântece și rolul Marschallin din Cavalerul Rozelor. Cu rolul Marschallin și-a încheiat cariera la teatrul San Carlo din Napoli. S-a retras în 1953 după a doua căsătorie; cariera ei a adunat 19 ani.
Vocea sa a fost admirată pentru calitatea căldurii lirice și pentru abilitatea unor pianissime pe note înalte și a climaxului vibrant, dar s-a spus despre tehnica sa că ar fi fost neortodoxă și uneori 'eretică'.
După retragerea de pe scenă a început să picteze, lucrările ei fiind expuse. A murit la vârsta de 87 de ani la New York.

Vampirii au invadat Bucureştiul

Theatres Des Vampires - Moonlight Waltz






Theatres Des Vampires - La Danse Du Vampire



PS: Toate imaginile sunt făcute pe telefonul mobil.

Femeile din România, episodul XX (Angela Gheorghiu)

Angela Gheorghiu - Casta Diva (From The Opera Norma)



Angela Gheorghiu s-a născut pe 7 septembrie 1965 la Adjud, județul Vrancea.
Este o soprană română, una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume.
Elevă a Miei Barbu, absolvă Conservatorul din București în anul 1990.
Debutează în 1992 la Royal Opera House din Londra cu rolul Zerlina, în Don Giovanni, urmată de Mimì din Boema de Giacomo Puccini, apoi în Adina la Opera de Stat din Viena și la Opera din Hamburg. În 1993 debutează la Metropolitan Opera în Boema. La Royal Opera House (Covent Garden) a triumfat în mult aplaudata Traviata, dirijată de Sir Georg Solti, în 1994, spectacol pentru care, ca să poată fi transmis în direct, au fost anulate programele de la BBC. Spectacolul a fost înregistrat de casa de discuri Decca.
Interpretează rolul protagonistei în filmul "Romeo și Julietta" publicat de EMI Classics. În anul 2001 interpretează Floria Tosca alături de soțul ei, tenorul francez Roberto Alagna, în rolul Cavaradossi în filmul-operă Tosca de Jacquot, film prezentat în afara concursului la Festivalul de Cinema de la Veneția.
Vocea ei este considerată de către critica internațională drept o combinație între vocile a doua celebre cântarețe de operă, Maria Callas și Renata Tebaldi.
În anul 2002 participă cu spectacolul "Proms at the Palace" la celebrarea Jubileului Reginei Elisabeta II. Este premiată cu “La Medaille Vermeille de la Ville de Paris” și devine “Officier de l’Ordre des Arts et Lettres”.
Cu compania Metropolitan Opera a cântat deja în peste 70 de reprezentații.

Femeile din România, episodul XIX (Alexandra Nechita)

Micuţa Picasso este născută la 27 august 1985, în Vaslui. Părinţii emigrează în SUA, înainte ca ea să împlinească un an.
Pictează în acuarele de la 4 ani, în 1994 - la 8 ani are prima expoziţie. La 12 ani a vernisat expoziţii în SUA, Noua Zeelandă, Australia, Japonia. Este Ambasador al Păcii în numele Naţiunilor Unite. Lucrările ei se găsesc în colecţii publice şi particulare.

Praf şi...

Aşa arată unele părţi din Bucureşti după marea demolare care va face loc unei şosele cu rang de autostradă.
În zona asta zăceau ruinele fostului cinematograf Feroviar, ce aşteptau o mână tămăduitoare care să le vindece de bolile trecutului.

PS: Doctore, scoate bisturiul din pacient, este mort de mult...

Femeile din România, episodul XVIII (Nadia Comăneci)

Queen - We Are The Champions



Este cea mai cunoscută româncă de pe planetă, s-a născut pe 12 noiembrie1961, la
Oneşti.
1970 – participă la Campionatele Naţionale ale României
1972 – campioană absolută a României
1975 – campioană europeană, trei medalii de aur la aparate (Skien)
La Olimpiada de la Montreal(1976), obţine prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice, la paralele Obţine de 5 ori nota 10, şi trei medalii de aur.
1977 – campioană europeană, la Praga
1979 – campioană europeană absolută la Copenhaga
1979 – campioană mondială cu echipa (USA)
1980 – Olimpiada de la Moscova (2 medalii de aur, 3 de argint, 1 de bronz)
1984 – i se acordă Ordinul Olimpic, se retrage definitive din competiţ

Strada speranţei

Într-o zi ploioasă gândurile ne duc către primăvara ce încă îşi caută paşii. Poate o să găsim primăvara în melodia Corinei Chiriac...

Corina Chiriac - Strada speranţei

Femeile din România, episodul XVII (Smaranda Brăescu)

Prima femeie paraşutist din România 21 mai 1897.
Provine dintr-o familie de răzeşi. La 18 ani face primul zbor de agreement. Prima femeie cu brevet de paraşutism din România, brevet internaţional obţinut în Germania.
România a devenit a patra ţară din Europa cu o paraşutistă brevetată.
Prima femeie exploratoare a Polului Nord 18 septembrie 1857. Studiază la Şcoala Centrală de fete din Bucureşti. Scrie proză satirică şi socială, schiţe umoristice şi versuri, face traduceri, în 1902 atinge Polul Nord.
A fost promotor al mişcării feministe româneşti. Este aleasă vicepreşedinte al Alianţei Universale a Femeilor pentru Pace. A fost prima profesoară din România care a susţinut conferinţe în Occident.

Faţa nevăzută a oraşului

Pe gardul lateral al Uniunii Scriitorilor, tinerii şi-au expus gândurile şi imaginaţia într-un mod constructiv.

Femeile din România, episodul XVI (Marina Ştirbei)

Deep Purple - The Aviator



Este fata prinţului George Ştirbei, fratele lui Barbu Ştirbey, mareşal al Curţii regale, şi a Elisabetei. Nepoata lui George Valentin Bibescu şi verişoara lui Bâzu Cantacuzino, doi aprigi piloţi.
Obţine brevetul de pilot gr. II, în 1935, după un stagiu la Şcoala de Pilotaj, condusă de Ioana Cantacuzino. „Parc-o văd pe Marina coborând din Messerschmitt-ul său personal, străbătând pista. Era strălucitoare zâmbind acolo, umăr la umăr cu văru-său, Bâzu Cantacuzino, care-o învăţa să facă acrobaţii în înalt” (Mariana Drăgescu).
În 1936, ocupă locul I la primul concurs aerian organizat în România şi participă la un mare raid în nordul Europei, singură la bordul avionului, pe ruta Bucureşti –Stockholm, devenind astfel prima româncă ce a survolat în condiţii de ceaţă deasă Marea Baltică. A participat, din partea Aeroclubului Român, la prima Conferinţă Tehnică Internaţională de ajutorare aeriană, întrunită în 12 – 14 iunie 1937, la Budapesta. La iniţiativa ei au fost obţinute două avioane sanitare ce puteau transporta câte doi răniţi şi o însoţitoare. În 1938, participă, în calitate de membru în comitetul de conducere al Crucii Roşii Române, alături de Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Duţescu şi Irina Burnaia, la manevrele militare regale ce au loc la Galaţi. După ce zboară pe un avion de transport, echipat sanitar, are ideea creării unei escadrile sanitare militare, încadrată în exclusivitate cu personal navigant feminin, după modelul organizaţiei feminine finlandeze „Lotta Svard”. Memoriul înaintat de ea este aprobat de Subsecretariatul de Stat al Aerului din România şi, la 25 iunie 1940, ia fiinţă „Escadrila Albă” (numită astfel de ziaristul italian Curzio Malaparte) care a avut ca prime titulare pe aviatoarele M. Drăgescu, N. Russo şi Virginia Thomas.
În februarie 1942 s-a căsătorit cu prinţul Constantin Basarab Brâncoveanu, naşi fiind Martha Bibescu şi George Matei Cantacuzino; fastul acestui eveniment monden l-a făcut pe ambasadorul finlandez, Eduard Palin, să afirme că: „Asta e ultima nuntă aristocratică din Europa Nouă ce se întrevede. Alta nu va mai fi!”.
După instalarea comunismului în România, familia Marina Ştirbei a fost deposedată de toate bunurile, soţul arestat în 1947, ea şi cei doi copii ajungând să trăiască din vânzarea puţinelor bunuri pe care le mai deţinea şi, bineînţeles, din ceea ce primeau de la prieteni şi Crucea Roşie. Au reuşit să plece din ţară cu ajutorul Marthei Bibescu, prin intermediul Crucii Roşii. „Principesa Marina Ştirbei a fost un personaj interesant în trecutul istoriei naţionale care cu modestie şi dăruire şi-a lăsat amprenta în trecutul istoriei aviaţiei române, iar prin faptul că era femeie..., a contribuit la emanciparea femeii şi aşezarea ei pe picior de egalitate într-un domeniu greu accesibil sexului frumos, acela al aviaţiei”.

Carol I-ul

Undeva prin Bucureşti...

Femeile din România, episodul XV (Maria Rosetti)

Nicolae Kirculescu - Moment Muzical



S-a născut la 19 martie 1912, la Viena, este nepoata prinţului Barbu Ştirbei.
Prima femeie ziarist din România 1820, Guernesey, Anglia.
A fost soţia lui C.A. Rosetti, important publicist, om politic şi scriitor român.
Maria Rosetti a luat parte activă la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească. Luptătoare pentru drepturile românilor şi feministă înflăcărată. A fost model pentru pictorul paşoptist Daniel C. Rosenthal în lucrările România Revoluţionară, şi România descătuşându-şi lanţurile pe Câmpia Libertăţii.
Atunci când soţul său este arestat îl urmează şi reuşeşte să îl elibereze. Este o eroină demnă de un roman de aventuri. După 9 ani de exil se întoarce în România şi împreună cu C. A. Rosetti scoate ziarul Românul, ce a servit la susţinerea ideilor revoluţionare. În 1887 când trupele române conduse de Carol I, vor trece Dunărea, Maria va conduce un spital de campanie. Şi-a pus scrisul în interesul naţional…
Învaţă să piloteze la Şcoala”Mircea Cantacuzino”. Participă la mitinguri aviatice şi face acrobaţii aeriene. Se ocupă de înfiinţarea aviaţiei sanitare 1939 – Escadrila Albă Prima şi singura româncă pilot military. Întreţine un sanatoriu destinat refacerii aviatorilor răniţi pe front. A contribuit la emanciparea femeii şi la aşezarea ei pe un picior de egalitate, întru-un domeniu greu accesibil, cel al aviaţiei Marina Ştirbei, Prinţesa aviaţiei române.
A fost editoarea publicaței, Mama și copilul, revistă literară săptămânală apărută în perioada iulie 1865-aprilie 1866, în care se publicau articole și traduceri despre educarea copiilor.

Cartea de luni (LVIII) [Aventurile lui Pinocchio]

Carlo Collodi a scris un roman pentru copiii de toate vârstele.
Prima jumătate a cărţi a apărut în diverse reviste sub formă de serial săptămânal în perioada 1881 şi 1883.
În 1883, luna februarie, autorul a dat spre tipar întreaga carte.
Această carte este considerată pilonul care a stat la baza creaţiilor casei Disney.
Cartea are la bază relaţia dintre tată şi fiu şi neânţelegerile dintre generaţii, toate acestea transpuse într-o lume fantastică care are ca scop final umanizarea lui Pinocchio. O veritabilă expresie de stil din partea autorului.

Civilizaţie superioară

În videoclip se văd performante la care au ajuns japonezii în prevenirea cutremurelor: radioul nu s-a întrerupt, internetul funcţionează, tipul care ţine camera este calm pentru că ştie că muncitorii au respectat reţeta de construcţie şi nu au vândut materialele.
La noi după o furtună amărâtă de zapadă se duce totul şi sunăm zile întregi după un muncitor somnoros de la firma de internet, lovindu-ne de lenea cronică a centralistei de la reclamaţii.

PS: Mulţumesc Ana pentru videoclip!

Femeile din România, episodul XIV (Maria Cuţarida Crătunescu)

Frederic Chopin - Nocturne



A fost prima femeie medic din România.
S-a născut în 1857 la Călăraşi. A fost descendenta celebrului doctor Carol Davila. Studiile de medicina au fost făcute la Montpellier şi la Paris, rezultatele ei excepţionale fiind intens mediatizate. În România va conduce Secţia de Ginecologie a Spitalului Filantropia. A reuşit să înfiinţeze în Bucureşti primele creşe şi cămine pentru copii, punând bazele Societăţii Materna care are ca scop îngrijirea copiilor.
În timpul primului război mondial a fost mobilizată ca medic primar.

Despre interdicţia de a deveni scriitor în România

Acum câteva luni terminam de scris o piesă de teatru şi astăzi câteva din rânduri sunt la fel de actuale şi tind să fie întărite de micile atenţii şi şuturile în fund care ne fac valorile să părăsească ţara sau să îşi caute o variantă care îi ajută supravieţuiască în desişul legislativ-uman.
Concursul de dramaturgie al unui teatru din provincie îl punea pe autor să încalce legile şi să renunţe de bună voie la drepturile de autor, semnând nişte hârtii ilegale. Cel care renunţa la opera lui pentru “onoarea de a fi publicat în cartea instituţiei” nu lua decât frimiturile aruncate în scârbă de către cei cu burţile până la genunchi.

Mai jos vă prezint un pasaj scurt din opera mea care este valabil pentru cele scrise mai sus:

“…..
Alexander:
- Timpul a trecut şi am îmbătrânit împreună. Ne-am maturizat alături de tine, publicul nostru şi-a lărgit orizonturile citind cărţile tale. Publicul nostru astăzi s-a schimbat radical, orizonturile oamenilor care cumpără cărţile editurii noastre şi-au schimbat culoarea.

Donatien:
- Oamenii trebuie să înveţe să citească mai multe genuri literare pentru ca în final să îşi aleagă genul care le-a făcut plăcere şi nu a ieşit din tiparele lor.

Alexander:
- Stimate prieten, îmi vorbeşti despre tipare. Ştii ce se caută astăzi?

Donatien:
- Da, ştiu ce prostii citeşte majoritatea populaţiei, oamenii tind să se afunde din ce în ce mai mult în semidioctism.

Alexander:
- Din păcate ei au banii astăzi şi noi nu putem decât să ne supunem majorităţii. Trebuie să ne schimbăm viziunea din mers altfel riscăm să avem soarta unor edituri ce acum au ca avere doar praful de pe firmă.

Donatien:
*Enervat.*
- Eu nu scriu pentru majoritate, eu nu scriu din obligaţie pentru vecinul din colţul străzii. Eu am o minoritate superioară calitativ. Mai bine puţini şi intelectuali decât mulţi şi proşti.

Alexander:
*Zâmbind parşiv.*
- Te înţeleg, dar totuşi ar trebui să faci un efort şi să scoţi măcar o carte pe gustul lor. Ştiu că sunt proşti dar sunt nişte proşti cu buzunarele pline.

Donatien:
- Mai bine mă apuc să scriu cărţi pentru copii. Sunt mulţi copii care îi depăşesc în gândire pe majoritatea adulţilor. Nu vreau să îmi schimb viziunile pentru o lume plină cu gropi şi întuneric. În urma lor nu rămân nici măcar pietrele de pe morminte.

Alexander:
*Cu o nouă variantă...*
- Văd că nu ajung cu tine la nici un consens. Poate că îţi vei schimba ideile dacă îţi promit că am să îţi trimit un cec care să îţi potolescă trăirile de revoluţionar.

Donatien:
*Enervat*
- Arta nu are preţ, nu poate fi modificată după bunul plac al nimănui. Ce vrei tu nu reprezintă arta, poţi să o numeşti cum vrei dar sunt sigur că nu are un dram de cultură.
Este un instrument bun pentru a îndobitoci mulţimile.

Alexander:
- Artă pe stomacul gol nu se poate.

Donatien:
- Vechea foame pe care o au popoarele..., le-a fost indusă încă din clasele primare, încă de la prima cărămidă pusă de către educatori la fundaţia acestor copii fără de viitor.
Copiii privesc la cei care predau precum la felinarul din colţul străzii şi orbiţi de lumina prea puternică nu mai văd drumul corect lăsându-se îndrumaţi de către prima rafală de vânt.

Alexander:
*Plictisit...*
- Spune-mi, accepţi cecul? Vrei să ni te alături şi să îţi schimbi optica pentru o vreme?

Donatien:
*Făcând pe neştiutorul...*
- Şi cam ce se caută astăzi? Ce ai vrea să scriu?

Alexander:
- Cărţi despre succes, ai putea să scrii cum ai reuşit tu în viaţă, sunt sigur că dacă te concentrezi poţi să scoţi aşa ceva într-o lună.
Astăzi se caută poveştile de genul acesta, oameni care au reuşit şi care au acum un nivel social bun. Oameni care pot să ajute sărmanii să se ridice din ţărână.

Donatien:
*Ironic.*
- Ştii, ai putea să lucrezi la Crucea Roşie, văd că discursul îl ai pus la punct şi pare chiar credibil. Ah, doar că eu nu te cred... Şi ce ai mai vrea să scriu?


Alexander:
*Puţin încurcat de ironiile lui Donatien.*
- Sunt vremuri grele în care oamenii se chinuie să supravieţuiască şi nu mai au decât un semn de întrebare legat de ziua de mâine. Tu ai putea să scrii o carte în care dragostea să învingă, personajele să îşi respecte aproapele şi în final iubirea să iasă învingătoare.
Donatien:
*Ironic.*
- Văd că ai şi vocaţie de preot, am auzit că se câştigă bine mai ales de când au scumpit preţul la lumânări.
Nu este în stilul meu să pun personajele să îşi facă tehnici de resuscitare, sunt sigur că paginile mele nu ar suporta să aibă aşa ceva pe ele iar literele mele ar suferi o depresie cumplită şi ar cere din proprie iniţiativă să fie internate într-un sanatoriu pentru că după o asemenea ofensă nu o să mai vrea să se lase legănate de penelul meu.

Alexander:
*Iritat.*
- Greşeşti când faci asemenea afirmaţii. Poate că totuşi eşti suficent de înstărit încât să îţi publici singur cartea. Nu mă opun să îţi plăteşti toate cele necesare pentru tiraj. Te primesc cu braţele deschise.

Donatien:
*Trist.*
- Din păcate nu am fondurile necesare. Muncesc de şase luni la manuscrisul acesta iar acum am primit propuneri care îmi jignesc personalitatea şi îmi calcă în picioare onoarea.

Alexander:
*Ridicând vocea.*
- Auzi domnişorule, rămâi cu visele tale de doi bani, rămâi cu onoarea nepătată şi cu maţele lipite de gât. Onoarea este sinonimă cu sărăcia în zilele noastre.
Rămâi cu idealurile tale ce nu au drum decât spre primul coş de gunoi. Îţi promit că nu o să mai fii publicat de nici o editură, chiar de mâine o să ţi se scoată cărţile din librării, nu meriţi onoarea asta, o să vin să îţi dau de pomană o monedă ruginită aşa cum o să fie şi viaţa ta de acum înainte.
*Se ridică de pe scaun, Donatien rămâne ţintuit fără replică. *
- Ştiu pe unde să ies, nu am nevoie să să mă conduci. Adio!
*Trânteşte nervos uşa.*”

© Costea Mircea

PS: Alex, o să ai ce să citeşti în pauze. :P

Femeile din România, episodul XIII (Hariclea Darclée)

Edvin Marton - Tosca Fantasy



Hariclea Darclée, una dintre personalitățile cele mai importante ale României, s-a născut la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Mama Haricleei Darclée, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniței Mavrocordat, păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar în Teleorman. Așa cum scria N. Carandino în cartea Darclée. Viața de glorie și de pasiune a unei mari artiste, la nașterea ei s-a prezis că “duduia va călători mult și va fi mereu în sărbătoare”. În copilărie, Hariclea a fost la un pas de a muri de febră tifoidă. În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary. În 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună. Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto. “Am făcut progrese și sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit" scria Darclée familiei
Debutează într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. În scurt timp, Hariclea Darclée cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune pentru vocea ei Tosca, Pietro Mascagni Iris iar Alfredo Catalani La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.
La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Le Cid de Massenet, aplaudată chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 și 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale. Dorința ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. “Trăiască privighetoarea Carpaților”, îi striga publicul. Regele Carol i-a oferit ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeții îi compuneau versuri. Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Toată faima pe care și-o câștigase nu i-a alterat caracterul deosebit și, înainte să urce pe scenă obișnuia să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului. Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimetea adesea scrisori de dragoste, îi scria: “Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți” sau “Admir artista, iubesc însă femeia”.
Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București în 1921. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său Ion Hartulary-Darclée devenind dirijor și compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: Cântecul fluierașului de George Stephanescu și Vai mândruță dragi ne-avem de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci. Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii și scene din Don Pasquale de Gaetano Donizetti, La Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni și Tosca de Giacomo Puccini; matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de al doilea război mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903.
La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. “Măiastra pasăre de basm”, “privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București datorită faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei; a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.
La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleei Darclée, în 1995, orașul său natal, Brăila, i-a adus un deosebit omagiu, organizând Concursul Național de Canto ce-i poartă numele, prezidat de soprana Mariana Nicolesco și așezat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Prima ediție a Concursului Internațional a avut loc în 1997 și de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediție și alta având loc Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes.

La rugăciune

Chiar şi el are nevoie de asemenea momente în care să se regăsească pe sine.

Femeile din România, episodul XII (Elvira Popescu)

Elvira Popescu, s-a născut pe 10 mai 1894, la București.
A fost o actriță româncă de teatru și film, directoare de scenă, care a făcut o strălucită carieră în Franța.
Elvira Popescu, devenită prin căsătorie contesă De Foy, a dat dovadă încă din copilărie de talente scenice: grație în mișcări, prestanță la mers, vioiciune și limpezime în grai, un dar de imitație ascuțit și plin de haz.
A absolvit cu brio Conservatorul de Artă Dramatică din București și a fost angajată la Teatrul Național, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale. Întemeiază Teatrele Mic și Excelsior, împreună cu actorii Ion Manolescu și respectiv Ion Iancovescu. Autorii francezi au ocupat un loc de predilecție în repertoriul ei, dintre care Louis Verneuil, la vremea aceea unul din cei mai spirituali și în vogă autori de vodeviluri, a fost favoritul ei.
Același Verneuil, care va scrie mai târziu special pentru Elvira Popescu numeroase piese de teatru, va juca de fapt un rol decisiv în viața și cariera talentatei actrițe. Tot el a angajat-o pentru prima dată în 1923 la Teatrul De la Michodière din Paris - printr-o întâmplare, protagonista titulară fiind bolnavă - în rolul principal din piesa Ma Cousine de Varsovie, în care a debutat cu un succes extraordinar, deși nu stăpânea perfect limba franceză. Aproape instantaneu, "L'accent d'Elvira Popescu" a devinit proverbial. Critica a elogiat-o in corpore, fapt care este foarte rar întâlnit în Franța, supranumindu-o "Reine du Boulevard", "Notre Dame du Théâtre", "Monstre Sacré" etc.
Cariera teatrală a Elvirei Popescu a durat neîntrerupt timp de 65 de ani. Pentru o atât de lungă perioadă de timp, repertoriul pieselor interpretate de ea a fost totuși relativ restrâns. În afară de piesele lui Louis Verneuil, a mai jucat în creațiile lui Henry Bernstein, André Roussin, Sacha Guitry. Explicația repertoriului relativ redus este simplă, toate piesele în care Elvira Popescu era protagonistă țineau afișele cu anii, fiind extrem de solicitată de public. Unele dintre ele au depășit 2000 de spectacole, ceea ce rămâne o performanță rareori egalată de alți actori și/sau actrițe.
Cariera cinematografică a actriței se întinde pe o perioadă cuprinsă între anii 1920 și 1970, cu o activitate mult mai intensă intensă în anii 1930 și 1940. Chiar dacă Elvira Popescu a fost considerată de critică ca neegalând în calitate de protagonistă a ecranului triumfurile teatrale, actrița a creat totuși și pe memoria de celuloid anumite personaje remarcabile. A jucat în filmele "La Présidente", "Ils étaient neuf célibataires", "Austerlitz", "Plein Soleil", ș.a.m.d.
În schimb, ca actriță pe scenă, Elvira Popescu era realmente inegalabilă, posedând toate atuurile, subtilitățile, nuanțele și finețele profesiunii.
Elvira Popescu și-a asumat și răspunderea conducerii unor companii teatrale, fiind co-directoare alături de actorul Hubert de Malet, la Théâtre de Paris și Théâtre Marigny.
La o vârstă foarte înaintată, fără să-și piardă farmecul, a continuat să țină un salon deschis în apartamentul său din Avenue Foch, frecventat de toată protipendada literară, artistică, financiară și politică (de toate nuanțele) a Parisului. André Roussin, Guy de Rothschild, Jacques Chirac, Pierre Cardin, Valéry Giscard d'Estaing, precum și mulți alții, se numărau printre cei care o priveau și o ascultau fermecați.
A fost distinsă cu premiul "Molière" pentru cea mai bună actriță, decernat de asociația actorilor francezi, și de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte dinstincții ale statului francez.
A încetat din viață la venerabila vârstă de 99 de ani, la Paris, pe data de 11 decembrie 1993.

Istorie

Strada Termopile, an 2011.
Pentru bătălia din 480 î. Hr., te las pe tine Cătălin să completezi!

Femeile din România, episodul XI (Ella Negruzzi)

Franz Schubert - Swan Song



Printre intelectualii români care au luptat pentru binele şi prosperitatea ţării se numară şi Ella Negruzzi. Fiica scriitorului Leon Negruzzi, Ella Negruzzi s-a născut pe 11 septembrie 1876, în satul Hermeziu, comuna Trifesti (Iaşi).
Cursurile şcolii primare, liceul şi studiile universitare le-a urmat la Iaşi. După absolvirea Facultăţii de Drept a profesat în baroul de avocaţi Covurlui - Galati şi din 1919, în Bucuresti.
Modestă, dar plină de încredere în forţele sale, a devenit o apărătoare consecventă a celor oropsiţi de soartă. În acelaşi timp, a militat pentru antrenarea femeilor în viaţa socială. A pus bazele Asociaţiei "Emanciparea femeii", al cărei preşedinte a fost. Încurajată de necesitatea luptei pentru o societate mai bună, Ella Negruzzi a înţeles că trebuie să meargă înainte, ceea ce a făcut ca în perioada interbelică să devină o figură proeminentă în mişcarea feministă din România. Vedea emanciparea femeii prin prisma dezvoltării acesteia în toate domeniile şi ocuparea de funcţii în raport cu pregatirea şi capacitatea fiecăreia, lucru care nu se mai întâmplă în zilele noastre. A acordat o atenţie deosebită femeilor de la ţară. A iniţiat cercuri culturale şi a fondat Cămine Culturale unde a arătat sătencelor cum sa-şi organizeze gospodăria, cum sa- şi educe copiii. În anii care au urmat instaurării fascismului în Germania, Ella Negruzzi a luptat alături de numeroşi intelectuali împotriva războiului şi a cotropirii României. În cadrul organizaţiei "Grupul avocaţilor democraţi", creată în 1935, s-a manifestat ca o demnă reprezentantă a femeilor antifasciste. Fondatoare a organizaţiei "Frontul feminin" (1936), Ella Negruzzi a organizat numeroase întruniri şi conferinţe menite să contribuie la antrenarea femeilor în acţiunile pentru apărarea drepturilor lor economice, politice, sociale şi culturale. A desfaşurat o activitate susţinută şi în publicistica vremii. A militat până la adânci bătrâneţi pentru emanciparea femeii, pentru promovarea culturii şi împotriva războiului. Jurista şi luptătoare pentru emanciparea femeii în România, Ella Negruzzi s-a stins din viaţă la Bucureşti, pe 19 decembrie 1948, departe de locurile natale pe care le-a iubit atât de mult.

Mâţa de pe Speranţei 17

Sau cum este să te aventurezi în căutarea numărului 13 şi să dai peste ea...

Strada Poiana Narciselor

Dacă tot a venit primăvara, străzile s-au adaptat la condiţiile meteorologice.
Strada poate fi găsită în apropiere de Piaţa Iosif Sava, pe lângă Conservator.

Femeile din România, episodul X (Elena Văcărescu)

S-a născut pe 3 octombrie 1864 la Bucureşti, într-o vestită familie de boieri.
A fost poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru de expresie franceză.
Este fiica diplomatului Ioan Văcărescu și a Eufrosinei Fălcoianu, nepoată pe linie directă a lui Iancu Văcărescu.
În 1891 fuge în Italia în exil, revine pentru o prrioadă scurtă în ţară iar apoi se stabileşte definitive în Franţa în anul 1895.
Debutul poetic şi-l face în 1886 publicând la Paris volumul Chants d'Aurore, acest volum fiind premiat de Academia Franceză.
În 1896 publică al doilea volum de poezii, L'âme sereine, acest volum fiind şi el premiat de către Academia Franceză.
În 1925 devine membră deplină a Aademiei Române.
A tradus în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Blaga, Goga, Topârceanu, Minulescu, Vinea.
Rămâne de notat relaţia de iubire dintre aceasta şi Regele Ferdinand, această relaţie fiind întreruptă de către Consiliul de Coroană al Regelui care o considera nepotrivită pentru rangul lui deşi Elena Văcărescu vorbea fluent trei limbi străine şi se ocupa de artă, un subiect considerat tabu şi apanajul trubadurilor la acea vreme. Consiliul a hotărât soarta celor doi “măritându-l” pe Ferdinand I-ul cu Maria de Edinburgh, o verişoară de gradul III.