Cartea de luni (CII) [Capcanele istoriei]

Lucian Boia s-a născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi.
România se ghidează după o busolă stricată unde bunul simţ şi modestia sunt chestiuni negative, înlocuite brutal cu minciună, tupeu şi aroganţă.
Între 1930 şi 1950 elita intelectuală trece prin mai multe schimbări de regim, se pune pe tapet adevărata miză ce nuanţează firea umană. Era nevoie de judecata fină a unui istoric precum Lucian Boia care să pondereze şi iacobinismul cât şi îngăduinţa faţă de cei care în numai două decenii, din cauza amalgamului de idei abstracte şi de orgolii personale, se probuşesc în hăurile istoriei.
Citatul meu preferat din carte este ăsta:
„Am zice că intelectualul, mai ales el, ar trebui să fie un om liber. Nu în­seamnă că şi este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice şi presiunilor ideologice. Într-un fel sau altul, cariera lui e dependentă de Putere (cu atât mai mult într-un regim autoritar şi, fără doar şi poate, într-unul totali­tar). Nu puţini intelectuali au de altfel fascinaţia Puterii; se simt ei înşişi mai puternici, adăpostiţi la umbra ei. În tot cazul, intelectualul are o abilitate: aceea de a găsi de fiecare dată argumente potrivite pentru a justifica şi a se justifica. Mai ales atunci când i se pare că istoria şi-a dat verdictul. Pentru intelectual, glasul istoriei este irezistibil.“