Cartea de luni (CIV) [Lupul de stepă]

Lupul de stepă a apărut în 1927, Hesse avea deja 50 de ani. Cartea reflectă foarte bine atmosfera din acele ţări europene ieşite din apocalipsa primului război mondial, care se pregăteau să repete catastrofa. E vorba de o carte expresionistă ce aminteşte pe alocuri de descompunerea şi excesele acelor caricaturi feroce, de burghezii pe care-i zugrăvea în acei ani George Grosz la Berlin şi de coşmarurile şi delirurile – triumful iraţionalului – care, începând cu acel deceniu al proliferării curentelor ideologice.
Principalul erou al cartii, Harry Haller este lupul de stepa incompatibil cu lumea in care traieste.

Mai jos sunt câteva fragmente din carte.


“Majoritatea oamenilor nu vor să înoate înainte de a şti să facă acest lucru.” Nu-i aşa că e plină de tâlc? Fireşte că nu vor să înoate! Că doar s-au născut să trăiască pe pământ şi nu în apă. Şi fireşte că nu vor să gândească! Iar cel ce gândeşte, cel care consideră că esenţialul este să gândeşti, acela poate să avanseze oricât în acest domeniu, dar totuşi el a confundat pământul cu apa şi, odată şi odată se va îneca.

Odată, după ce discutasem despre aşa zisele atrocităţi ale evului mediu, mi-a spus : “În realitate nu a fost vorba de niciun fel de atrocităţi. Un om din evul mediu ar detesta în mod identic întregul nostru stil actual de viaţă, considerându-l atroce, dezgustător şi barbar! Fiecare epocă, fiecare cultură, fiecare datină şi tradiţie îşi are stilul ei propriu, propria sa moliciune şi duritate, frumuseţile şi atrocităţile sale, considerând că anumite suferinţe sunt fireşti şi tolerând răbdător anumite rele. Viaţa oamenilor se transformă în suferinţă reală, într-un adevărat iad numai atunci când se întrepătrund 2 epoci, două culturi şi religii.„

„Dimineaţa era pentru el perioada proastă a zilei, îi era teamă de ea, căci niciodată nu i-a adus ceva bun. Nicicând în viaţa lui nu a fost vesel cu adevărat dimineaţa, n-a făcut nimic bun înainte de prânz, n-a avut niciun fel de idei bune, nu a fost în stare să-şi procure sieşi ori altcuiva o bucurie.”

„Numai umorul, inveţia aceasta minunată a celor care se văd împiedicaţi să-ţi realizeze înalta lor chemare, acestor fiinţe aproape tragice, a fiinţelor nefericite, extraordinar de talentate, numai umorul săvârseşte imposibilul, străbătând şi unind toate faţetele umanitaţii cu razele reflectate de prisma sa. Să trăieşti în lume, ca şi cum aceasta nu ar fi lume, să respecţi legea şi totuşi şi totuşi să fi mai presus de ea, să pozezi „ca şi cum n-ai poseda nimc”, să renunţi ca şi când n-ar fi vorba de renunţare.”
„Orice naştere înseamnă despărţire de cosmos, înseamnă limitare, desprindere de Dumnezeu, înnoire dureroasă.”

„Un om care este în stare săţl înţeleagă pe Buddha, un om care intuieşte existenţa cerurilor şi a abisurilor condiţiei umane nu ar trebui să trăiască, într-o lume guvernată de common sense, democraţia şi educaţia burgheză. Trăieşte în ea numai din laşitate, iar când dimensiunile proprii îl stingheresc, când strâmta lui camera burgheză devine prea strâmtă pentru el, atunci aruncă vina în spinarea lupului şi nici nu vrea să ştie că, în momentele acelea, lupul reprezintă cea mai bună parte din sine.”

„...de fiecare dată când viaţa mea fusese zguduită din temelii, câştigasem până la urmă câte ceva, câştigasem mai multă libertate, mai mult spirit, mai multă profunzime, dar şi ceva mai multă singurătate, mai multă răceală, mai puţină înţelegere.”

„Nu era oare mai înţelept şi mai simplu să te fereşti de repetarea atâtor suferinţe şi să dispari fără urmă” ?

“Nouă, nemuritorilor, nu ne place să luăm în serios, nouă ne place să glumim. Seriozitatea, tinere, este o chestiune de timp; nu pot să-ţi dezvălui decât că ea provine dintr-o supraestimare a timpului.Şi eu am exagerat odinioară importanţa timpului, de aceea mă hotărâsem să trăiesc o sută de ani. Dar, vezi tu, în eternitate timpul nu există, eternitatea nu este decâr o clipă, abia ajunge ca să faci o glumă.”