Tot freamătul şi toate zgomotele
S-au dus demult să doarmă mute
Nici vântul nu îşi mai răsuceşte notele
Ce le scoate vrând să mă asculte
Chiar şi ceasul ce va sta la capu-mi
Veghindu-mă cu a lui aripe
Astă noapte doarme în rându-mi
Şi mă păzeşte în tot atâtea clipe
Iar cărţile din bibliotecă visează
La poeţi şi scriitori prea-cunoscuţi
Căci când cu Ene, înaintează
Apar iar alţii ce-s necunoscuţi
Şi tace însăşi Demiurgul
Când stă în patul cel ceresc
O, doarme însă şi chirurgul
Mă duc şi eu cu somnul să gândesc
© Costea Mircea
Faina fotografie!
RăspundeţiŞtergereMerci!
ŞtergereCand toate au inceput sa taca, viscolul a inceput sa vorbeasca. Daca n-as stii ca undeva sunt oamenii care sufera de frig, viscolul m-ar fascina iremediabil...
RăspundeţiŞtergerep.s. faina fotografia
Mulţi au zis despre ea că este un drum înzăpezit, nu este pic de asfalt sub zăpadă şi gheaţă.
ŞtergereSo powerful the silence can be. I´m one of its followers.
RăspundeţiŞtergereBeautiful post.
Hugs.