Poveşti din ţara lor - O Românie pe care nu o mai cunosc - 1 - Taximetristul

Mi-am început drumul atunci când noaptea încă mai tânjea după lumina zilei. România era un tărâm necunoscut pentru mine. Auzisem multe lucruri urâte despre ea şi despre Bucureşti. Nu le-am crezut pentru că raţionamentul oamenilor se bazează pe cămaşa ce le acoperă goliciunea şi nu pe fapte palpabile.
Atunci când fusesem detaşat la Belgrad timp de un an, le ignorasem. Deşi era un oraş cam diabolic şi auzisem despre atentate şi răutatea sârbilor. Petrecusem doisprezece luni liniştite şi cunoscusem câţiva localnici care m-au ajutat mult să mă integrez într-o lume necunoscută. Toate erau trecut acum.
Avionul meu aterizase la ora 5:45, într-o dimineaţă friguroasă de ianuarie. Aeroportul părea amorţit sub luminile chioare ale felinarelor.
Am traversat în grabă toată zona cenuşie ajungând într-un final în parcare. Doar eu şi o valiză în care îmi luasem hainele necesare, un dicţionar englez-român şi un laptop.
Un individ cu burtă ce stătea pe capota unei maşini galbene, a strigat la mine:
- Hei, băiatu. Hai cu mine! Am preţuri ieftine la taxiu.
Eu:
- Sorry, not understand. English please.

Am observat că ţinea în ambele mâini o shaworma pe care o întâlnisem în excursie în Turcia. Acolo costa 10 euro şi era mult mai mare.
Pe barbă avea scursă maioneză şi mâinile îi erau pline cu zeama de la shawormă. Printre ingredientele aflate în gura lui reuşi să îmi strecoare o întrebare cu iz de ceapă.

- Vii, sau mergi cu bicicleta?
Arătând cu degetul din centru de la mâna dreaptă către maşină.

Eu:
- Ok. Let's go!

El:
- Leta ce?

Tocmai terminase de mâncat şi stergându-se pe bluză de zeamă urcă la volan.

El către mine:
- Ia zi băiatu. Unde te duce mosu? Preferi ceva?

Eu:
- Hotel X. Please!

El:
- Ok moşule. Să ştii că recepţionera de acolo care e azi e beton. I-am tras-o şi eu odată. Mamă ce craci are. Pe restul nu le-am încercat că sânt cam babe şi tre să iasă la pensie. Lasă că aduce ei prospături să se bucure şi ochiul clientului.

Eu:
- Ok, ok.

Porni în trombă de pe loc fiind foarte aproape să mă lipesc de parbriz precum un afiş de locul de panotaj. Sau cum aveam să observ peste ceva timp, precum afişul de pe zidurile din zona veche a oraşului plină cu gropi şi noroi.
Îmi zise:
- Auzi băiatu. Da la fetiţe nu vrei să mergi, iarbă nu vrei? Am relaţii. Le dau ieftin.

Eu:
- What is fetite and iarba?

El:
- Lasă bă că te duce băiatul dacă vrei.
Îmi întinse o carte de vizită.
- Ia bă, să mă suni când vrei. Hai să-ţi pun niste musică să te descordezi, bă!
Apăsă pe un buton şi din boxe ieşi un bocet de înmormântare din care reţinusem doar: duşmani, belea şi fără număr.

Eu:
- What is this?

El:
- Manele bă, nu mai roti ochii aia. Mă sperii. Vrei să te duc la spital dacă ţi-e rău?

Eu:
- What?

El:
- Msică bă, nu pletoşi dăia satanişti care se închide la concerte şi face sex în grup. Ai deacu de jigodii.
Unu dăsta m-a dat afară de la fabrică. Iera director. Unu venit de două săptămâni, unu intrat cu şpagă pe post. Mi-a zis că beau toată ziua şi mi-e lene. Auzi tu bă, lene la două ore de muncă? Că restul le petreceam acasă.

Eu:
Ţipând la el. Sorry, stop this!

El:
- Bine bă. Nu mai orăcăi. Îl opresc. Rămâi cu grasele tale de la operă. Ale dreacu de unflate, zici că sânt strânse de gât când cântă.

Îl ignoram de acum privind pe geam la contrastul oraşului. Clădirile afumate erau luminate de reclame multicolore. Arhitectura văzută în reviste era îndoită de clădirile de sticlă trântite de către un copil arhitect. Profesorul îl trecuse clasa cu nota 5, de milă să nu îşi ia bătaie de la părinţi.
Simţeam cum ocoleşte cu maşina prin tot oraşul. Poate aşa este tradiţia când vine un străin în România, m-am gândit în sinea mea. Deşi la mine în ţară si-ar fi pierdut Licenţa de taximetrie dacă m-aş fi dus la secţia de poliţie.
Într-un final maşina se opri în faţa hotelului.

Eu:
- How much?

El:
- Ce muci bă? Mă înjuri? Te costă 100 de euro. Hai scote caşcavalul căc chem poliţia.

Eu:
- One hundred?

El:
- O sută. Ce beleşti ochii la mine?

I-am întins două bancnote de 50 de euro abţinându-mă să nu îi trag una. Mi-aş fi făcut probleme încă din prima zi a şederii mele aici. Vroiam să construiesc şi nu să dărâm o firmă în România.
Am trântit portiera în urma mea. Individul demară în trombă lăsând în urmă fum de la motorul bun de casat. Tusea îmi lovi cu putere pieptul şi lacrimile îmi înroşiră ochii.
Hotelul cu geamuri prăfuite se întindea în faţa mea.

(va continua)

© Costea Mircea