Romanul Crimă şi pedeapsă a consacrat gloria literară a lui Dostoievski apărând pentru prima dată în revista Russki Vestnik. Urmarit cu interes de contemporani şi tradus în aproape toate limbile europene, romanul a reprezentat şi o primă închegare literară mai completă a concepţiei sale filozofice.
Este primul roman social-filozofic al lui Dostoievski care tratează cu o foarte mare seriozitate psihologia crimei. Punctul de plecare al filozofiei lui Dostoievski este adversitatea faţă de burghezie şi sistemul capitalist. Astfel una dintre preocupările tematice preponderente ale scriitorului este reliefarea suferintelor şi a mizeriei la care sunt condamnaţi majoritatea oamenilor.
Dostoievski are ca idée de pornire a romanului crima în miezul controverselor epocii şi realizează această temă în cadrul unei naraţiuni beletristice, respectând în permanenţă toate regulile construcţiei epice. Autorul în majoritatea timpului lasă impresia că nu o face decât pentru perioadă de timp relativ scurtă.
Ţinta principală este motivarea crimei iar în continuare motivarea impulsurilor care-l conduc în cele din urmă pe eroul principal sa-şi recunoască vina.
Romanul Crima şi pedeapsă ilustrează mobilitatea metodei dostoievskiene de lucru, sistemul de mutaţii proprii creativităţii de acest tip. Situat aproape de clasicism nu numai prin sursele de inspiraţie şi prin rezultatul finit, ci şi prin drumul pe care îl străbate de la obiect până la conţinutul artistic. Unghiul sau din care vede realitatea este cu desăvârşire lipsit de fixitate, intenţiile sale suferă până la sfârşit transformări evidente. Romanul său bate spre perfecţiunea tradiţională.
Actiunea cărţii se desfăşoară în anul 1865 , marcat de o gravă criză financiară, şi nu întâmplător debutează povestea lui Raskolnikov sub semnul aceleiaşi crize. Familia lui se află în pragul mizeriei, el însuşi trebuie să îşi întrerupă studiile din cauza stării materiale precare pentru a-şi ajuta mama şi fratele , Dunia vrea să se vandal la domnii cu bani precum prostituatele. Ce mai poate fi normal în Petersburgul aflat în mizerie şi plin de cămătari decât uciderea şi jefuirea unei camatarese?
Adolescentul devine un personaj important în cartea aceasta. Pe familia Marmeladov autorul o dezbate şi întreprinde cercetări sociale pe care le publică în cartea sa.
Roskolnikov este baiatul unei familii cu venituri foarte modeste, mama sa este o vaduvă cu o pensie foarte mică, adoleşcentul trebuie să îşi caştige singur banii a putea urmze cursurile de la Facultatea de Drept a Universitatii din Petersburg. El reuşeşte să îşi piardă lecţiile şi neputând să îşi plătească taxele este eliminat din Universitate.
Roskolnikov îşi iubeste mama şi sora şi suferă pe ascuns din cauză că le obligă la sacrificii pentru a îl ţine în facultate.
Tânărul peimeşte o scrisoare de la mama sa , citind despre sacrificiul surorii sale, aceste hotărăşte să îşi ucidă o cămătăreasă influentă la care familia lui se împrumutase, în ajunul Crăciunului a mai vrut să o ucidă dar şi-a abandonat ideea. Roskolnikov vede prin crima sa o şansă de a-şi feri familia de mizerie şi umilinţă.
Gândirea lui este influenţată de o discuţie pe care o aude întâmplător între un ofiţer şi un student la restaurant aceasta semănând cu ce se întâmplă în interiorul lui.
Complexitatea relaţiilor între diferite personaje îl determină pe cititor să vadă în soarta lui Roskolnikov în primul rând o tragedie determinată de nedreptatea socială
Asasinul se simte izolat , insingurat , incapabil de a-si iubi mama ori sora, de a dialoga cu semenii sai (cu exceptia Soniei care ii ramane fidela tot timpul). Suferinţa este ideea etica centrală a lui Dostoievski . Omului îi este harazită suferinţa, el trebuie să se cureţe de păcat prin chinuri multe şi grele. Lovitura de teatru de la capătul celei de a doua întâlniri cu anchetatorul, neaşteptata mărturisire a falsului criminal , tocmai cand nervii lui Roskolnikov sunt pe cale de a ceda si arta psihologica a lui Porfiri Petrovici a reusit aproape sa-i infranga rezistenta.
Trăirile sufleteşti intense ale personajului pot da dovadă uneori de cinism acesta fiind chiar mândru de crima pe care socoteşte ca a săvârşit-o pentru o cauză nobilă.
Cartea ne prezintă oraşul Petersburg drept monoton şi cenusiu, mohorât, mucegăit, plin cu vicii, ulite întunecate şi pieţe murdare, cu crâşme în care scandalurile sunt la ordinea zilei, camere de hotel în care plosnitele şi-au găsit găzduire, oameni slăbiţi de foame, o populaţie înecată în alcoolism şi prostituţie, podurile sunt slavarea nenorocitilor, de pe ele săracii se aruncă în apele îngheţate ale Nevei.
