joi, 31 decembrie 2015

2016!




     Un an liniştit în care grimasele să lipsească, un început de drum alături de oameni frumoşi. Nu uitaţi să urmaţi visurile şi să zâmbiţi!


luni, 28 decembrie 2015

Limba Cehă




      Se spunea despre Limba Rusă că este atât de grea încât mai bine fugi la război decât să o înveţi. Cei care spuneau asta erau în eroare gravă şi nu ştiau de Limba Cehă, nu aflaseră că dacă vrei să o înveţi corect durează minim şase luni. A lua drept exemplu oraşul Jaroměř, pronunţia este...hmmm, destul de diferită. J se citeşte i, aro se citeşte cum se scrie ě se citeşte ye de la yes, ř se citeşte rs de la Persia. Rezultă în final că se citeşte: Iaromyers. So, fug spre gară şi vă las cu ăsta mic care este nedumerit şi el...


sâmbătă, 26 decembrie 2015

Avem nevoie de demnitate!





      Se spune că timpul le rezolvă pe toate. Nu contest asta, dar... Visurile oamenilor se pot transforma în scrum în câteva secunde şi cel mai greu este să nu depindă de ei. Este dureros să vezi cum liniştea unei seri de toamnă se poate nărui mai repede decât o face asfaltul de pe Podul Izvor. Mă dezgustă mizeria mediatică născută din zgură şi suferinţă. Indivizi şi fătuci care mimează suferinţa şi care ar fi invidiate chiar şi de falşii suferinzi din Koreea de Nord. Nu înţelegeţi că nu avem nevoie de compasiunea de bancomat a voastră? Nu suntem din patru cifre să ne tastaţi şi să obţineţi bani pe decedaţii şi răniţii noştri. Nu avem nevoie decât să vă schimbaţi, să vă demanelizaţi, să gândiţi liber şi să nu mai fiţi proşti. Hai să devenim o Naţiune! Să lăsăm opincile la muzeu şi seminţele pentru sticla cu ulei.  Maturizaţi-vă odată, refuzaţi să mai daţi şpagă controlorului pe tren şi plătiţi biletul întreg, ţineţi-vă flegma în gură şi deveniţi mai europeni decât cehii! Mă bucur pentru că oamenii apropiaţi de Cristi Mitroi nu au dat informaţii presei şi că au ştiut să fie demni şi să nu dea de mâncare javrelor care îşi ţin dosul pe canapele şi trăiesc din morbid şi infecţie. Nu pot avea o părere pozitivă despre mama unei fete frumoase, o mamă care vinde moartea fetei la colţ de stradă pe navetele goale. Oare cât de nesimţit să fii ca părinte să faci asta? Cât de fomist să fii să faci asta? Nesimţirea unora nu are limite.

Astăzi am fost la Claudiu, dumneavoastră îl ştiţi drept Claudiu Petre, nici nu vă imaginaţi cât de mulţi oameni au murit în ultimele şase luni din 2015. Timpul trece şi noi vom uita niciodată ce a fost. Politicienilor, să nu uitaţi că dacă veţi fi la fel de nesimţiţi o să facem cu adevărat o Revoluţie şi nici în Ural nu o să vă puteţi ascunde de noi. Nu o să dăm amintirile la coşul istoriei şi nici familia poliţistului ucis de individul semidoct.

30.10.15  22:32