Se afișează postările cu eticheta Cultură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cultură. Afișați toate postările

luni, 15 ianuarie 2018

duminică, 26 iunie 2016

Pe strada unde...



Pe strada unde muzica se aude în depărtare
Îmi număr pașii și lacrimile cu sânge

Pe strada unde muzica se ascultă în surdină
Trecutul mă ucide ca veninul unei cobre

Pe strada unde muzica este dată tare
Inima îmi moare secundă de secundă

Pe strada unde nu-i muzică și veselie
Doliul mușcă cu nesaț din garduri

Pe strada unde moartea cântă la vioară
Cadavrul meu invită viermii să valseze

©CosteaMircea, 26 - 06 - 2016


marți, 2 februarie 2016

Limba



Nu se înclină astă limbă
Pentru imperfecţiuni vechi
Dacă te întorci ea îţi schimbă
Rime fără de perechi

Clipa naşte noi zidiri
Lasă în urmă doar furtună
Într-un colţ la convorbiri
Rândurile se adună

Privind veacul se întreabă:
Cum de prezentul şi trecutul
se duc toate fără grabă?
Şi de ce lasă în viitor necunoscutul?

Când toate se vor ascunde
Artele le uită în urmă
Şi dacă vor să schimbe lumea
Nu au ţintă, nu au armă

Atingând culmi fără de praguri
Se învârte şi se conjugă
Nu vrea a feri în lături
Luptă să nu fie slugă

Dacă o modifici într-una
Şi o crezi prea neînsemnată
Nu o să vrea să fie una
Pe care o vor proştii programată

Risipiţi-vă cu toţi în zare,
Lăsaţi-o aşa cum este!
Înecaţi-vă în mare!
Să putem scrie o poveste..

Ce rău să vă fi făcut vouă?
De vreţi să o modificaţi
Mediocră-i gramatica cea nouă
Pe noi nu ne întrebaţi?

©CosteaMircea, 27 -VII-2003


vineri, 29 ianuarie 2016

Ferestre



Poveşti de viaţă spuse în şoaptă
Lumini incolore sau culori
Dreptunghiuri mici, dreptunghiuri mari
Asemeni sufletelor noastre
Becuri aprinse, becuri stinse
Viaţă şi moarte la un loc
Iubire şi ură în geometrie simplă
Gânduri şi coşmaruri în miez de noapte
Zâmbete şi certuri din nimic
Trădări şi împăcări ca ploile de vară
Sunt aliniate cu toate pe tabla vieţii

©CosteaMircea, 16- 01 - 2011


joi, 21 ianuarie 2016

Prostia




Mici şi mari sunt toţi o apă
Genii ce o secundă durează
Cărţile din mână le scapă
Şi prostia ei îşi înrămează

Vor să fie mari deştepţi
Şi arginţii scot pe masă
Dar cu viaţa au fost nedrepţi
Cunoştinţele le-au uitat acasă

Trec prin lumea asta mare
Minţi ce inutil se încordează
Fără de raţiune şi întrebare
Vor ca restul acum să piardă

Oamenii dispar în van
Duşi de alţii, duşi soartă
Prin a lumii paravan
Au pierdut a vieţii hartă

©CosteaMircea, 07- 07 - 2002


luni, 18 ianuarie 2016

De sezon cu rezon





    Românul s-a născut fudul și cu dureri de șale. Bolnav încă din fragedă pruncie. La prima adiere de vânt se zvârcolea de mama focului. Tuşea de se cutremura casa atrăgând atenţia femeilor din jurul lui. Medicii de ocazie, mă-sa şi două-trei mătuşi, se adunau în grabă. Fiecare cu ce reuşise să se îmbrace şi încalţe. Una cu halatul de casă pătat de cafea, alta cu un papuc roşu şi unul albastru cu ursuleţi, alta cu un fes pus cu scrisul la spate.   
- Moare ăla micu'! Se răstea mă-sa către rude. Fiecare venea cu idei cum să îl salveze pe mezin... 
Anii au trecut şi în liceu era preferatul fetelor. Nu că ar fi avut vreo atracţie pentru el. Dar unde mai găseau o marionetă docilă pe care să îşi experimenteze menirea de mame? Parcă te aşteptai ca „ăla micu'” să fie dat cu pudră de talc şi să îi fie schimbat scutecul. De, menire de viitoare mame întru înmulţirea populaţiei şi ducerea mai departe a Neamului şi Patriei.
Anii au trecut şi s-a împiedicat şi de el cineva. Poate frumoasă sau urâtă, poate deşteaptă sau...cine ştie...?! Nu este aici loc de critică şi de măsurat gusturile omului în lăţime sau în înălţime. Şi pacientul nostru îşi duce şi astăzi lenea pe membrele inferioare. Dacă ar fi avut patru şi trândăvia ar fi crescut direct proporţional. Era bolnav copt potrivit cucoanei. Le bătea obrazul neruşinaţilor care erau de altă părere. Îi bătea pe toţi din vorbe precum Muntenii pe Ştefan cel Mare la Cetatea Chiliei în 1462.
Restul erau de părere că:  Îl pui la masă brusc devine sănătos și cu apetit de câine hămesit prin troienele din Balcani. 
Nimeni nu mai apelează la el ştiindu-i caracterul delăsător. Dacă îl rogi să te ajute îți arată trei scutiri și EKG-ul de la "plămâni". Se vaită de îți vine să verși un escavator de lacrimi și să dai fuga la tarabă să mai cumperi un rând. Of, sărăcuțul conațional! Ce mai pătimește atunci când soacra îl trimite să ducă gunoiul. Scorpia! Cum să pună un biet suferind la cazne demne de un halterofil? 
Tu bun samaritean te oferi să îl ajuți pe suferind. Poate te vede cine trebuie și îți scoate o mână din cazanul cu zmoală. Și fraierit de minciunile lui X te apuci să îi dai zăpada. Nu ai vrea să moară însetat din lipsă de alcool. Are şi el, sărăcuţul, un hobby. Ce, tu nu bei? Dacă tot ești bun poate mai convingi trei "fraieri". Fiecare visând la cel puțin o falangă ieșită din cazanul veşnicei pierzanii.
X printre vaiete și descrierea simptomelor imaginare vă devine șef. Exemplifică fiecare mișcare a lopeții ce penetrează cu poftă zăpada. Tindeţi să credeţi că se pregăteşte pentru Olimpiadă la aruncarea discului. Pe tine te ceartă pentru că nu ești expert la dezăpezit viteză. Nu uită să vă spună că ar ajuta și el dar are pietre la rinichi. Are atât de multe încât a fost contactat de Facultatea de Pedologie pentru o colaborare. La final arogantul nu uită să vă bată obrazul pentru că ați fost cam leneși și v-a luat cam mult. În tinerețe dădea la două lopeți și ieșea la cafea cu trei gagici și pe toate le făcea deodată.


©CosteaMircea, 2016


vineri, 15 ianuarie 2016

Între trecut şi prezent




   Privesc de ceva vreme cărţile şi le asemăn cu nişte fiinţe. Le văd la fiecare tipul de personalitate şi le analizez fiecare pagină cu atenţie precum o făcea Freud în Omul cu şobolani. Trecutul lor mă face să le respect sau să le arunc în focul lui Mephisto.
Sunt cărţi ce au un temperament coleric ce nu pot fi stăpânite datorită irascibilităţii rândurilor, acestea scot la iveală calităţile distructive ale autorului ce şi-a pus toată viaţa în penel şi s-a stins precum ultimul nenorocit pe care aş putea să îl asemăn cu un foc lipsit de oxigen.
Flegmaticele sunt acel tip de cărţi ce ne prezintă minciuna drept adevăr, din păcate apatia de care dau dovadă le trage mult în jos, doar coperta strălucitoare şi funda roşie care poate rivaliza figurativ cu celebrul zid chinezesc reuşesc să ne fure privirea de la lucrurile cu adevărat esenţiale, paginile cărţii conţin o viermuială pe care din respect pentru cititor refuz să o descriu.
Melancolicele sunt făcute din dificultatea comunicării ideilor importante, o nesfârşită analiză a cuvintelor ce nu are decât semene de întrebare, aceste cărţi au la bază un film de calitate dar din cauza proastei organizări a autorului şi a ignoranţei colective faţă de operele scriitorului ajung să îşi găsescă extincţia în anticariate prăfuite şi lipsite de clienţi.
Uneori un însetat de cultură îşi pierde paşii şi reuşeşte să le scoată pe unele din anonimat.
Alteori reuşesc să îşi piardă definitiv urmele  în cenuşa vremurilor.
Sangvinicele reuşesc să se adapteze situaţiilor variate dezvoltând o relaţie prietenoasă cu cititorul lăsându-l pe acesta într-o stare de optimism cauzat de flexibilitatea în timp a cărţii, acestea sunt cele mai norocoase cărţi ce sunt mereu proaspete şi datorită genului pus în pagini de către autor rămânând simboluri ce se transmit de la o generaţie la alta îmbogăţind bagajul cititorului ce deţine sita culturii pentru a cerne cu discernământ calitatea de mediocritate.

©CosteaMircea, 2011    

Ştiinţa de a fi singur, Capitolul IV. O tablă de materii