Domnule ceva...! Știu că în Balcani încă există urme de influențe otomane și sunteți devotat mentalității că merge și așa. Mă văd în viitor vărsând pentru tine o duzină de lacrimi. Săracele voastre afaceri, nesimțiți mai sunt mușteriii...
Ar trebui să roșim în fața voastră și să ne bucurăm de investițiile voastre. Chiar dacă ele sunt două găleți cu vopsea, trei fasunguri și trei becuri luate din Piața Obor. Știu că în ochii voștri nu suntem decât niște jegoși care ar trebui să accepte că metalul se naște din mizerie și tot acolo ar trebui să sfârșească.
Hai, recunoașteți! Vă simțiți superiori iar publicul este acest Bergman ce vrea respect în loc de filmul vostru de la Bollywood.
Să ne fie rușine! Suntem niște încrezuți care nu acceptă clasa muncitoare. Nu suportăm bentonita, praful și bătaia de joc. Vai, dar cât de nesimțiți putem să fim...? Cum să nu empatizăm cu săracii muncitori și să nu acceptăm onoarea de a avea condiții hardcore. Să ne fie rușine! Vrem mai multe toalete? Dar ce, rockerii nu fac la copac? Hai, o toaletă, maxim două. Sunt mai mult decât suficente pentru o mie de oameni.
Domnule Zeu! Ne cerem scuze pentru că suntem hipsteri și nu suntem mulțumiți cu generozitatea dumneavoastră!
La final mă bântuie o întrebare la care nu găsesc răspuns. Domnilor Demiurgi, ce ați avut cu unii dintre noi de ați reușit să îi ucideți?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu