luni, 18 ianuarie 2016

De sezon cu rezon





    Românul s-a născut fudul și cu dureri de șale. Bolnav încă din fragedă pruncie. La prima adiere de vânt se zvârcolea de mama focului. Tuşea de se cutremura casa atrăgând atenţia femeilor din jurul lui. Medicii de ocazie, mă-sa şi două-trei mătuşi, se adunau în grabă. Fiecare cu ce reuşise să se îmbrace şi încalţe. Una cu halatul de casă pătat de cafea, alta cu un papuc roşu şi unul albastru cu ursuleţi, alta cu un fes pus cu scrisul la spate.   
- Moare ăla micu'! Se răstea mă-sa către rude. Fiecare venea cu idei cum să îl salveze pe mezin... 
Anii au trecut şi în liceu era preferatul fetelor. Nu că ar fi avut vreo atracţie pentru el. Dar unde mai găseau o marionetă docilă pe care să îşi experimenteze menirea de mame? Parcă te aşteptai ca „ăla micu'” să fie dat cu pudră de talc şi să îi fie schimbat scutecul. De, menire de viitoare mame întru înmulţirea populaţiei şi ducerea mai departe a Neamului şi Patriei.
Anii au trecut şi s-a împiedicat şi de el cineva. Poate frumoasă sau urâtă, poate deşteaptă sau...cine ştie...?! Nu este aici loc de critică şi de măsurat gusturile omului în lăţime sau în înălţime. Şi pacientul nostru îşi duce şi astăzi lenea pe membrele inferioare. Dacă ar fi avut patru şi trândăvia ar fi crescut direct proporţional. Era bolnav copt potrivit cucoanei. Le bătea obrazul neruşinaţilor care erau de altă părere. Îi bătea pe toţi din vorbe precum Muntenii pe Ştefan cel Mare la Cetatea Chiliei în 1462.
Restul erau de părere că:  Îl pui la masă brusc devine sănătos și cu apetit de câine hămesit prin troienele din Balcani. 
Nimeni nu mai apelează la el ştiindu-i caracterul delăsător. Dacă îl rogi să te ajute îți arată trei scutiri și EKG-ul de la "plămâni". Se vaită de îți vine să verși un escavator de lacrimi și să dai fuga la tarabă să mai cumperi un rând. Of, sărăcuțul conațional! Ce mai pătimește atunci când soacra îl trimite să ducă gunoiul. Scorpia! Cum să pună un biet suferind la cazne demne de un halterofil? 
Tu bun samaritean te oferi să îl ajuți pe suferind. Poate te vede cine trebuie și îți scoate o mână din cazanul cu zmoală. Și fraierit de minciunile lui X te apuci să îi dai zăpada. Nu ai vrea să moară însetat din lipsă de alcool. Are şi el, sărăcuţul, un hobby. Ce, tu nu bei? Dacă tot ești bun poate mai convingi trei "fraieri". Fiecare visând la cel puțin o falangă ieșită din cazanul veşnicei pierzanii.
X printre vaiete și descrierea simptomelor imaginare vă devine șef. Exemplifică fiecare mișcare a lopeții ce penetrează cu poftă zăpada. Tindeţi să credeţi că se pregăteşte pentru Olimpiadă la aruncarea discului. Pe tine te ceartă pentru că nu ești expert la dezăpezit viteză. Nu uită să vă spună că ar ajuta și el dar are pietre la rinichi. Are atât de multe încât a fost contactat de Facultatea de Pedologie pentru o colaborare. La final arogantul nu uită să vă bată obrazul pentru că ați fost cam leneși și v-a luat cam mult. În tinerețe dădea la două lopeți și ieșea la cafea cu trei gagici și pe toate le făcea deodată.


©CosteaMircea, 2016


2 comentarii: